Klaus Iohannis Preşedintele României. Sursa foto: Hepta
Caravana „Antena 3 CNN e aici” a ajuns, luni, în
Jurnaliştii Antena 3 CNN au luat pulsul în oraşul lui
înainte de cele două runde de alegeri esenţiale pentru viitorul României: alegerile parlamentare şi prezidențiale. Mădălina Mihalache a stat de vorbă cu
despre problemele lor reale dar şi despre activitatea preşedintelui României în cele două mandate la Cotroceni.
„L-am votat pe domnul Klaus Iohannis ca și primar și ca și președinte. Acum probabil nu l-aș mai vota. A fost cam absent. Nu mi s-a părut că a făcut foarte mult. Nu pot să-i dau o notă”, a spus o femeie.
„Un șapte, cu indulgență. Nu mi s-a părut prezent în poziția aceasta, dar nici rău nu a fost”, a spus o tânără.
„Rămâne corigent la mine, maxim nota 3. L-am votat și l-am susținut. Sunt foarte activ pe rețele de socializare și se poate vedea cam cât am tras eu cu PNL. Nu din alte motive, ci pur și simplu că eram convins că ei sunt șansa noastră și au dezamăgit maxim”, a spus un bărbat.
„Iohannis nu mi-a plăcut ce a făcut în România. Eu sunt în străinătate pentru că nu-mi place cum arată România și președintele ce a făcut. Și tot străinii și tot tinerii ca mine sau și mai tineri pleacă dincolo pentru că nu le dă şanse cum merită. Eu am plecat din România din cauza asta, pentru că n-am putut să-mi clădesc un viitor aici. M-am dus dincolo în Spania și dincolo merge de 200 de ori mai bine. Sunt campion internațional, campion de fitness și am trecut acolo pentru că aici n-am putut. Aici nu-mi dădea șansa niciun serviciu de bază, un ban de bază, mâncare de bază. Nu am putut să mă ridic aici, dincolo m-am ridicat foarte mult. Nu i-aş da mai mult de 5. Ţara a rămas pe loc în 8 ani de zile”, a spus un bărbat.
„Opt.. putea să facă mai mult pentru Sibiu. L-am votat prima dată. Nu puteai să mergi la dânsul, că nu te primea în audiență, când era primar. Când era preşedinte nu vrea grijă de țară, mai mult se plimbă”, a mai spus o femeie.
„Până acum cred că a făcut lucrurile să meargă bine. Vedem de acum încolo ce se întâmplă. Aș putea spune nouă, pentru că întotdeauna este loc de îmbunătățiri”, a mai spus o tânără.
„Nota trei pentru al doilea mandat catastrofal. L-am votat de două ori, din păcate, nu l-aș mai vota. L-am votat și ca primar și m-a dezamăgit ca președinte. Ca primar a fost, mă rog, destul de bun. M-a enervat al doilea mandat ca președinte. În mod normal trebuia să fie fair (n.r corect) cu alegătorii lui. Și n-a fost. A făcută alianța PNL-PSD”, a mai spus cineva.
„Am avut foarte, foarte mare încredere în el, dar acum știți cum e, că nu poți să fii la așteptările la toată lumea tot timpul. Deci sunt și anumite dezamăgiri. Ce m-a dezamăgit cel mai mult? România educată”, a mai spus un sibian.
„Sunt destule activități bune. Numai că lumea cere de la un președinte ceea ce nu trebuie. Ceea ce nu are rost să facă”, a mai spus un sibian care i-a dat lui Klaus Iohannis nota 8.
„Îmi e ruşine să spun, dar cred că un patru e mult. În primul rând cele şapte case care le-a luat aşa… ştim cum. În al doilea rând, plimbările astea pe banii poporului cu avioane de lux cu alte minuni. L-am votat și îmi pare rău”, a mai spus un pensionar.
Mandatul de președinte al lui Klaus Iohannis se va încheia, conform legii, în ziua de 20 decembrie 2024. Constituția țării precizează, însă, că președintele „își exercită mandatul” până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales la alegerile prezidențiale din acest an.