5.2 C
Sibiu
27 decembrie, 2024

Nicuşor Dan: Vom semaforiza 13 intersecţii şi treceri de pietoni, unde există risc de accidente

Un număr de 13 intersecţii şi treceri de pietoni importante din Capitală, unde există risc de accidente, urmează să fie semaforizate, anunţă primarul Capitalei, Nicuşor Dan.

Consiliul General al Capitalei a aprobat vineri indicatorii tehnico-economici ai proiectului, scrie edilul general, pe Facebook.

Intersecţiile vor fi dotate cu dispozitive acustice pentru nevăzători şi cu camere video.

„5 dintre intersecţiile şi trecerile ce urmează a fi semaforizate se află pe trasee de fibră optică existente, cu posibilitate de integrare în BTMS. Acestea sunt: Bd. lancu de Hunedoara nr. 25 x Str. Clopotarii Vechi x Str. Mexic, Gara de Nord – Ministerul Transporturilor Poarta G, Dinicu Golescu nr. 35, Şos. Mihai Bravu x Str. Laborator, Calea Dorobanţilor x Str. Washington”, precizează Nicuşor Dan.

Celelalte 8 intersecţii vor avea echipamente compatibile cu sistemul BTMS, pentru o integrare ulterioară: Str. Constantin Istrate x Str. 11 lunie x Str. Mitropolit Nifon x B-dul Mărăşeşti, Str. Nicolae Caramfil x Str. G-ral. St. Burileanu, Str. Cpt. Av. Alex. Şerbănescu x Str. G-ral. St. Burileanu, Bd. Uverturii x Str. Dreptăţii, Str. Apusului x Str. Ghirlandei, Drumul Taberei x Acces parc Moghioroş, Bd. 1 Mai x Str. Sibiu, Bd. 1 Mai x Str. Constantin Titel Petrescu.

Conform hotărârii aprobate de CGMB, valoarea totală a investiţiei este de 15,2 milioane lei. Durata de execuţie este estimată la trei luni.

Sursa: https://jurnalul.ro/stiri/observator/nicusor-dan-semafoare-intersectii-risc-accidente-984857.html

Ultimă oră

Același autor