14.1 C
Sibiu
24 mai, 2025

Ziua Internațională a Dansului – 29 aprilie

Ziua Internațională a Dansului a fost inițiată în 1982 de experții Comitetului pentru Dans al Institutului Internaţional de Teatru ITI, cea mai mare organizație din lume pentru Artele Spectacolului.

Este sărbătorită anual pe 29 aprilie de Centrele naționale, membrii și organizațiile partenere ale ITI, precum și de comunitățile internaționale de dans. Sunt organizate diverse evenimente de dans în scopul de a marca acest eveniment.

În fiecare an, la invitația ITI, o figură de talie mondială își împărtășește reflecțiile cu privire la tema Dansului și a unei culturi a păcii. Primul Mesaj de Ziua Internațională a Dansului a fost publicat în 1982. De atunci, în fiecare an, la 29 aprilie (ziua de naștere a lui Jean-George Noverre, 1727-1810, creatorul baletului modern), Ziua Internațională a Dansului a fost sărbătorită în multe și variate moduri de către Centrele ITI, în peste 90 de țări din întreaga lume.

Ceea ce este cunoscut sub numele de Mesajul oficial este tradus într-o multitudine de limbi străine, citite pentru zeci de mii de spectatori înainte de spectacole în locații în întreaga lume și tipărite în sute de ziare. Colegii din domeniul audio-vizual dau o mână de ajutor și transmit Mesajul ascultătorilor din toate colțurile celor cinci continente. În unele locații în interior și în aer liber sunt create dance-flash-mobs, precum și acțiuni care se concentrează pe forma de artă dans.

În 2025, la ediția cu numărul 43, Mesajul de Ziua Internațională a Dansului este transmis de dansatorul și coregraful Mihail Barîșnikov , considerat unul dintre cei mai mari dansatori ai timpurilor noastre.

Cităm de pe site-ul oficial

Mikhail BARYSHNIKOV. Photo credit Peter Baryshnikov

„Se spune adesea că dansul poate exprima ceea ce nu se poate spune în cuvinte. Bucuria, durerea și disperarea devin vizibile; expresii întrupate ale fragilității noastre împărtășite. Astfel, dansul poate trezi empatia, poate inspira bunătate și poate stârni dorința de a vindeca mai degrabă decât de a face rău. Mai ales acum, când sute de mii de oameni îndură războaie, trec prin convulsii politice și protestează împotriva nedreptății, reflecția onestă este vitală. Este o povară apăsătoare pusă pe corp, pe dans, pe artă. Cu toate acestea, arta rămâne cel mai bun mod de a da formă lucrurilor nespuse, și putem începe prin a ne întreba: Unde este adevărul meu? Cum mă onorez pe mine și comunitatea mea? În fața cui răspund?” – Mihail Barîșnikov

Mihail Barîșnikov s-a născut în 1948, la Riga, în Letonia și stabilit la New York, având o carieră extraordinară de peste 50 de ani în dans, teatru, televiziune și film. A debutat la Baletul Kirov din Leningrad, a fost dansator principal la American Ballet Theatre, apoi la New York City Ballet. În 1980 a fost numit director artistic al ABT-American Ballet Theatre. În 2005, a lansat în New York City, un centru artistic și creativ care îi poartă numele, conceput pentru a sprijini artiștii multidisciplinari din întreaga lume. Mihail Barîșnikov a dansat și în România și a fost prezent de mai multe ori la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu.

Sursa: https://jurnalul.ro/cultura/ziua-internationala-a-dansului-29-aprilie-996623.html

Ultimă oră

Același autor