Pacienții celui mai mare spital din Sibiu au rămas fără mâncare. Firma de catering a notificat instituția chiar în ziua respectivă
Pacienții celui mai mare spital public din județul Sibiu au rămas fără mâncare. Aceștia vor primi hrană, începând de sâmbătă, de la un furnizor diferit, asta după ce firma care se ocupa de aprovizionare a transmis spitalului că, începând cu ora prânzului, nu va mai livra mâncare.
„Vă informăm că SCJU Sibiu a fost notificat în această dimineaţă (sâmbătă – n.r.) la ora 9,18, printr-un email transmis de SC Ansamble Catering & Services SRL, societate care a fost desemnată să presteze serviciile de preparare şi livrare a hranei în regim de catering pentru pacienţii internaţi şi medicii de gardă că, începând cu masa de prânz de azi, 6 mai 2023, vor înceta prestarea serviciilor mai sus menţionate.
Ca urmare, conducerea spitalului a acţionat rapid cu scopul de a preveni o situaţie de criză şi a ajuns la un acord cu reprezentaţii S.C. Bliss S.R.L. (Super Mama – n.a.) care va furniza hrana pacienţilor, începând cu prânzul de azi”, a anunțat sâmbătă conducerea SCJU Sibiu, conform Agerpres.
Conform sursei cittate, se pare că spitalul trebuie să găsească urgent o soluție! Va încheia un contract prin negociere fără publicare prealabilă, care va fi valabil până la organizarea unei noi licitaţii.
Fostul furnizoar, reclamat în mai multe rânduri de bolnavi pentru calitatea slabă a hranei
„Asigurarea hranei pacienţilor în cele mai bune condiţii a fost şi va fi în continuare o prioritate pentru SCJU Sibiu.
Pe fondul problemelor şi disfuncţionalităţilor identificate în relaţia cu firma furnizoare a serviciilor, am căutat soluţii alternative, tocmai pentru a fi pregătiţi în eventualitatea unei astfel se situaţii şi le mulţumim partenerilor de la Super Mama, pentru deschidere şi disponibilitate.
Sprijinul pe care l-am primit a fost decisiv în rezolvarea acestei situaţii şi suntem convinşi că această schimbare va îmbunătăţi atât calitatea produselor pe care le primesc pacienţii, cât şi modalitatea de servire”, a declarat managerul spitalului, Daniel Chelcea.
Urmărește România Liberă pe
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Un proeminent scriitor naționalist rus, Zakhar Prilepin, a fost rănit într-un atentat cu o mașină-capcană care i-a ucis șoferul sâmbătă, atac pe care Rusia…
Primii invitați au sosit sâmbătă, 6 mai, la Westminster Abbey din Londra pentru a asista la încoronarea regelui Carol al III-lea. De asemenea, fanii…
Momente șocante la Deva! Șoferul unei ambulanțe a uitat să tragă frâna de mână, iar mașina a intrat într-un cimitir, iar mai multe morminte…