-2.6 C
Sibiu
27 decembrie, 2024

CNAIR: Au fost deschise încă două spaţii de servicii pe A1, la Miercurea Sibiului

miercuri, 15:28

Alte două spaţii de servicii – cu locuri de parcare, staţii de încărcare pentru autovehicule electrice, staţii de carburanţi, magazine şi toalete – au fost deschise pe autostrada A1, tronsonul Orăştie-Sibiu, în zona localităţii Miercurea Sibiului, anunţă Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

”În urma contractului de concesiune încheiat între CNAIR SA şi OMV Petrom Marketing SRL, astăzi, 27.11.2024, au fost date în folosinţă spaţiile de servicii situate pe Autostrada A1, Tronson Orăştie – Sibiu, km. 288+810 stânga şi dreapta, în zona localităţii Miercurea Sibiului”, arată CNAIR, într-un comunicat de presă.

Astfel, pe Calea 1 au fost amenajate o parcare pentru autoturisme cu 60 de locuri (din care 2 locuri pentru persoanele cu dizabilităţi), o parcare pentru camioane cu 13 locuri, o parcare pentru autocare, cu 9 locuri, o zonă de servicii – Apă, Aer, Aspirator, cu 2 locuri, staţii de încărcare pentru vehicule electrice uşoare cu putere de 300 KW: 4 posturi de încărcare cu 8 locuri de staţionare; staţie de distribuţie pentru carburanţi lichizi (motorine şi benzine), spaţiu comercial, snack bar şi toalete publice.

Pe Calea 2, sunt disponibile o parcare pentru autoturisme cu 69 de locuri (din care 2 locuri pentru persoanele cu dizabilităţi), o parcare pentru autocamioane cu 13 locuri, o parcare pentru autocare cu 9 locuri, zonă de servicii – Apă, Aer, Aspirator, cu 2 locuri, staţii de încărcare pentru vehicule electrice uşoare cu putere de 300 KW: 4 posturi de încărcare cu 8 locuri de staţionare, staţie de distribuţie pentru carburanţi lichizi (motorine şi benzine), spaţiu comercial, snack bar şi toalete publice.

Sursa: https://www.news.ro/social/cnair-au-fost-deschise-inca-doua-spatii-de-servicii-pe-a1-la-miercurea-sibiului-1922402827272024111521850113

Ultimă oră

Același autor