2.9 C
Sibiu
21 decembrie, 2024

Comunicat de presă privind organizarea la Sibiu a expoziției „Tezaurul de aur al Băncii Naționale a României trimis la Moscova și niciodată returnat – o creanță mai veche de un secol”

Banca Națională a României continuă, la Sibiu, campania itinerantă de promovare a problematicii Tezaurului românesc trimis la Moscova în timpul Primului Război Mondial și încă nerecuperat.

Joi, 12 decembrie 2024, la sediul Agenției Sibiu a Băncii Naționale a României, va avea loc vernisajul expoziției Tezaurul Băncii Naționale a României trimis la Moscova și nerecuperat – o creanță mai veche de un secol .

Expoziția prezintă documente și imagini din arhivele românești și rusești care reflectă evoluția acestei probleme de-a lungul a peste un secol, respectiv: condițiile evacuării stocului de aur al BNR în Rusia și confiscarea acestuia de către bolșevici, consecințele confiscării stocului de aur pentru economia românească și eșecul tratativelor postbelice româno-sovietice, precum și cele două restituiri ale valorilor istorice și artistice românești evacuate la Moscova (1935, 1956). Sunt prezentate, de asemenea, discuțiile dintre liderii celor două partide comuniste în 1965 și evoluția problemei tezaurului BNR după 1990. O copie a prețiosului dosar, cunoscut sub numele de „Moscova 1”, va fi prezentat publicului, alături de o colecție de monede de aur, din patrimoniul Muzeului BNR, similare celor trimise la Moscova.

La vernisajul expoziției, vor susține alocuțiuni: doamna Daniela Cîmpean, președinte al Consiliului Județean Sibiu, domnii dr. Vasile Ciobanu, cercetător științific I la Institutul de Cercetări Socio-Umane, Sibiu, Cristian Păunescu, consilier al Guvernatorului BNR, Dorin Matei, redactor-șef revista „Magazin Istoric”, moderator domnul Petru Goron, directorul Agenției Sibiu a BNR.

În acest context, o delegație a BNR a participat miercuri, 11 decembrie a.c., la dezbaterea cu tema Tezaurul Băncii Naționale a României de la Moscova – o creanță mai veche de un secol , la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” (AFT), la invitația domnului general de brigadă prof. univ. dr. Ghiță Bârsan, rector AFT.

Din noiembrie 2023, Consiliul de administrație al BNR a inițiat o nouă abordare a problematicii Tezaurului de la Moscova în sensul informării opiniei publice internaționale și a factorilor de decizie privind existența unei creanțe legale, valide și exigibile a României având ca obiect cele 91,5 tone de aur fin confiscate de puterea bolșevică din Rusia în urmă cu 106 ani.

Expoziția face parte dintr-o serie de manifestări care au început la Cracovia, Varșovia, Viena, Bremen, Tel Aviv și au continuat anul acesta la Bruxelles, Washington DC și Chișinău. Efortul de informare pe plan internațional a avut o primă concretizare în data de 14 martie 2024, când Parlamentul European, reunit la Strasbourg, a adoptat rezoluția în care a invitat „Comisia și Serviciul European de Acțiune Externă să includă revenirea tezaurului național românesc pe agenda bilaterală diplomatică care guvernează relațiile UE-Rusia, odată ce contextul regional va permite reluarea dialogului politic între părți”.

Această campanie a început după 1990 cu republicarea documentelor păstrate la BNR cu privire la transportul tezaurului la Moscova, în timpul Primului Război Mondial, pentru a nu fi capturat de armatele străine care ocupaseră o mare parte a țării.

Sursa: https://jurnalul.ro/bani-afaceri/economia/comunicat-de-presa-privind-organizarea-la-sibiu-a-expozitiei-tezaurul-de-aur-al-bancii-nationale-a-romaniei-trimis-la-moscova-si-niciodata-returnat-o-creanta-mai-veche-de-un-secol-984069.html

Ultimă oră

Același autor