2.4 C
Sibiu
21 decembrie, 2024

FOTO Primul tronson al secţiunii Curtea de Argeş – Piteşti a autostrăzii A1 va fi deschis cu opt luni mai devreme

Primul tronson al secţiunii Curtea de Argeş – Piteşti a autostrăzii A1 va fi deschis „zilele următoare”, cu opt luni mai devreme faţă de termenul contractual, a anunţat secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Irinel Scrioşteanu. Potrivit acestuia, se va deschide circuaţia rutieră pe aproape 16 kilometri din cei 30 de kilometri ai acestei secţiuni.

„Am revenit pe şantierul Secţiunii 5 Curtea de Argeş – Piteşti a Autostrăzii Sibiu – Piteşti, unde, prin mobilizarea exemplară a antreprenorului, zilele următoare vom da în trafic primul tronson al acestei secţiuni, cu mai bine de 8 luni mai devreme faţă de termenul contractual. Prin urmare, vom da în trafic aproape 16 kilometri din cei 30 de kilometri aferenţi acestei secţiuni, mai precis între nodurile rutiere de la Bascov şi Băiculeşti. Chiar dacă condiţiile meteorologice nu au fost prea favorabile în ultima perioadă, antreprenorul s-a mobilizat bine şi se fac ultimele pregătiri pe tronsonul celor 16 kilometri pentru a se da în trafic”, a scris Scrioşteanu pe Facebook.

Potrivit acestuia, lucrătorii continuă realizarea marcajelor rutiere orizontale şi a fost aşternut stratul de asfalt de uzură MAS16 între nodul rutier Băiculeşti şi legătura cu Autostrada Bucureşti – Piteşti A1. De asemenea, continuă lucrările de aşternere a stratului de uzură între nodul rutier de la Băiculeşti şi nodul rutier de la Curtea de Argeş, lucrările de montare a panourilor fonoabsorbante, parapetului metalic şi gardului de protecţie, execuţia drenajului longitudinal, a rigolei mediane şanţurilor şi a canalelor trapezoidale, lucrările de iluminat public şi lucrările la Centrele de Întreţinere şi Coordonare de la Curtea de Argeş şi Bascov, potrivit News.ro.

De asemenea, se continuă lucrările la unele poduri, în timp ce la altele lucrările sunt deja terminate.

Secretarul de stat mai spune că acest lot cuprinde şi realizarea a trei noduri rutiere principale, şi anume nodul rutier Băiculeşti, nodul rutier Bascov şi nodrul rutier Curtea de Argeş.

La nodul rutier Băciuleşti, au fost finalizate lucrările de aşternere a straturilor de asfalt (bază, legătură, uzură), lucrările de iluminat public, inclusiv testarea acestuia, lucrările la sensul giratoriu cu DN7C şi lucrările pentru trasarea marcajului rutier, fiind încă în lucru montarea parapetului metalic şi şanţurile trapezoidale.

La nodul rutier de la Bascov, au fost finalizate lucrările de terasamente şi de aşternere a straturilor de asfalt, lucrările de iluminat public, rigola carosabilă şi refacerea zonei pietonale de pe DN7 şi a fost terminat pasajul peste DN7. La acest nod rutier continuă lucrările la sensul giratoriu din zona pasajului peste DN7 între pilele 2 şi 3 şi este în curs de finalizare montarea parapetului metalic pe bretele.

La nodul rutier Curtea de Argeş, au fost terminate lucrările de armare, cofrare şi turnare a piloţilor aferenţi pasajului peste strada Buşaga şi continuă lucrările de aşternere a stratului de bază şi a stratului de legătură.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/economie/transporturi/foto-primul-tronson-al-sectiunii-curtea-de-arges-pitesti-a-autostrazii-a1-va-fi-deschis-cu-opt-luni-mai-devreme-3041185

Ultimă oră

Același autor