2.4 C
Sibiu
21 decembrie, 2024

Investigație Digi24. Legăturile oamenilor lui Călin Georgescu cu Rusia. Horațiu Potra, amenințări cu sabia pe umăr

Jurnaliștii Digi 24 au pus cap la cap informații susținute cu dovezi, inclusiv înregistrări video și fotografii, care ne trimit către concluzia că Georgescu și-a primit ordinele de la Kremlin, exact așa cum indică și

Multă lume s-a întrebat cine este bărbatul care stă lângă Călin Georgescu, cu ce se ocupă el și care este rolul lui în campania electorală pentru alegerile prezidențiale. Georgescu era la Gândul, în calitate de candidat candidat la turul doi al prezidențialelor, și era însoțit de un personaj necunoscut până atunci.

, luptător în Legiunea Străină și organizator de tabere paramilitare. Este membru al Asociației Gogu Puiu și Haiducii Dobrogei, denumită astfel după un fost legionar din Dobrogea, iar soția lui Sechila este președinta a acestei asociații. Sechila apare lângă Călin Georgescu la interviul pe care l-a dat marți, dar apare și în fotografii mai vechi, lângă Călin Georgescu, cu o insignă care reprezintă simbolul Gărzii de Fier. În discursurile lui publice propune introducerea unei forme de pregătire militară oficială încă din liceu.

Și, coincidență sau nu, băieții minori a lui Călin Georgescu au participat la o astfel de tabără de pregătire, de antrenament, de supraviețuire, așa cum dezvăluie de altfel chiar soția lui Călin Georgescu, care face la un moment dat un interviu cu Eugen Sechila în care povestesc despre cum ți se schimbă viața în urma acestor antrenamente.

Spunea Cristela Georgescu că băieții ei s-au întors schimbați din aceste tabere: „nu le mai este frică, mănâncă mai puțin și au devenit mult mai disciplinați”.

În anturajul lui Eugen Sechila apare un alt nume cunoscut. Este vorba de Horațiu Potra. Este mercenar, are o companie prin care trimitea actuali și foști militari în Congo, în baza unor contracte de pază și protecție și pentru antrenament militar pentru forțele guvernamentale din Congo. Horațiu Potra organiza și el, până la un moment dat, tabere de instruire și supraviețuire la fel ca Eugen Sechila.

În 2011, judecătorii Tribunalului Sibiu l-au condamnat pe Potra la doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare în primă instanță. Acuzațiile: Ar fi format o grupare paramilitară care folosea arme albe și de foc în antrenamente.

Digi24 a intrat în posesia unor fotografii care îl arată pe Horațiu Potra într-un anturaj care are legătură, pe de o parte, cu China, pe de altă parte cu Rusia.

Într-una dintre fotografii, Horațiu Potra este undeva în spatele lui Valeri Kuzmin, fost ambasador la București al Rusiei. Într-o altă fotografie apare tot Horațiu Potra, tot alături de Kuzmin și de alte personaje.

Potra a fost contactat de

și a spus, întrebat dacă are vreo legătură cu Călin Georgescu și dacă oamenii lui, pe care îi trimite și în Legiunea Străină, fac parte cumva din dispozitivul de apărare, de protecție al candidatului: „Nu-l știu. Sunt 1.020 de contractori în Congo, nu am cum să le știu numele tuturor. În plus, mulți au fost câteva luni și după au plecat”.

Pe pagina de Facebook a lui Horațiu Potra a fost un filmuleț în care acesta, cu o sabie pe umăr, amenință politicieni.

„Bună ziua, domnilor guvernanți, domnilor politicieni care conduceți România de 30 de ani. De fapt, mai bine zis, ați furat România de 30 de ani. Știm că apreciați valorile occidentale. De altfel, o fac majoritatea românilor. Toți apreciem valorile occidentale, dar de aici până a sărăci și a îndatora poporul român prin liberalizare a pieței sunt multe de discutat. Sunteți toți niște trădători de țară care serviți interesele străine”, susține el.

Sursa: https://www.digi24.ro/alegeri-prezidentiale-2024/investigatie-digi24-legaturile-oamenilor-lui-calin-georgescu-cu-rusia-horatiu-potra-amenintari-cu-sabia-pe-umar-3034007

Ultimă oră

Același autor