1.3 C
Sibiu
12 decembrie, 2024

Pe AUTORSTRADĂ de la București la Nădlac, în trei-patru ani. Lucrările la segmentul Pitești-Sibiu, în avans față de termenul inițial

Publicat: 11/11/2024, 14:40

Săpăturile la tunelurile de pe Autostrada Sibiu-Piteşti au ajuns la aproape 2 kilometri, după un an de lucrări. Daniela şi Alina, aşa cum au fost denumite cele două sensuri de mers Sibiu-Piteşti şi Piteşti-Sibiu – au ajuns la 1.032 de metri, respectiv 883 de metri.

Se lucrează intens la primul tunel rutier, la nivel de autostradă, ce se construiește pe Autostrada Sibiu-Pitești. Deși lucrările pe această secțiune au început în vara anului trecut, progresul fizic se află în avans față de grafic și de termenul de finalizare, fiind depășit procentul de 55% din lucrare, spune constructorul austriac.

Alina și Daniela reprezintă o premieră pentru țara noastră, fiind primele tuneluri de autostradă realizate în stâncă. Săpăturile au început încă din vara anului trecut, iar progresele sunt vizibile

Ambele nume au fost alese după două femei implicate în acest proiect. Denumirile simple îi ajută pe muncitorii din cele 16 țări care lucrează pe șantier să comunice mai simplu între ei.

Pe ambele fire ale tunelului se lucrează concomitent 24 de ore din 24, 7 zile din 7

Autostrada Sibiu-Pitești va fi prima care va străbate munții Carpați și va avea o lungime de 122 de kilometri. A fost împărțită în cinci loturi, iar primul Sibiu – Boița a și fost inaugurat în anul 2022. Pe sectorul Tigveni-Curtea de Argeş, pe ambele fire ale tunelului se lucrează concomitent 24 de ore din 24, 7 zile din 7, iar pe șantier sunt prezenți circa 700 de muncitori.

Pe sensul Sibiu – Pitești (tunelul Daniela) au fost săpați peste 1.060 de metri, iar pe sensul Pitești – Sibiu (tunelul Alina) aproape 907 metri. În total, aproape 2 kilometri. Ceea ce înseamnă 73% din lungimea totală. În februarie…martie anul viitor, Dealul Momaia ar trebui străpuns în totalitateși se va trece la asfaltare. La finele lui 2026 va fi dat în circulație, cu câteva luni înainte de termenul din contract. După ce se vor finaliza lucrările, tunelul rutier va avea denumirea oficială Tunel Curtea de Argeș.

Vom circula din București până la Vama Nădlac doar pe autostradă în aproximativ 3, 4 ani, spun oficialii din ministerul Transporturilor

Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter

Loading …

Urmărește Gândul.ro pe

Antena 3

Ce se întâmplă doctore

Stirile Kanal D

Râzi cu lacrimi

Cele mai noi

Știri –

11 Nov, 14:49

11 Nov, 14:48

Actualitate –

11 Nov, 14:47

Ultima oră

Știri politice –

11 Nov, 14:44

11 Nov, 14:42

Social –

11 Nov, 14:30

Sursa: https://www.gandul.ro/diverse/pe-autorstrada-de-la-bucuresti-la-nadlac-in-trei-patru-ani-lucrarile-la-segmentul-pitesti-sibiu-in-avans-fata-de-termenul-initial-20350607

Ultimă oră

Același autor