-1.8 C
Sibiu
30 decembrie, 2024

Preotul sculptor din Sibiu care a învăţat meşteşugul de la un fost deţinut

În Poieniţa, un sat cu doar 14 locuitori din judeţul Sibiu, părintele Vasile Davidoiu păstoreşte de aproape 30 de ani o biserică specială.

Aici, deasupra iconostasului şi pe pervazurile geamurilor, stau aliniate 80 de cruci diferite, toate sculptate de mâna sa în lemn de cireş.

Sursa foto: Facebook / Consiliul Judetean Sibiu

Povestea talentului său începe într-un moment neaşteptat al vieţii, când slujea în Filiaşi şi l-a întâlnit pe George, un fost gestionar condamnat pentru delapidare. Marginalizat de comunitate după ce ieşise din închisoare, George avea un atelier unde confecţiona galerii din lemn. Sub îndrumarea lui, preotul a descoperit tainele sculpturii, iar prin prezenţa sa l-a ajutat pe fostul deţinut să se reintegreze în comunitate, conform Consiliului Judeţean Sibiu.

Din cele 400 de modele de cruci cunoscute în lume, părintele Davidoiu a reuşit să reproducă până acum 80. Fiecare cruce are propria poveste şi simbolistică – de la crucea regelui Knot şi cea celtică, până la crucea Sfântului Florian, patronul spiritual al pompierilor.

Lucrările sale au fost expuse în această vară la Mitropolia Ardealului, în cadrul expoziţiei „Crux Christiana”.

La 72 de ani, preotul sculptor continuă să slujească în micuţa biserică cu hramul Sfântului Nicolae din Poieniţa, unde a contribuit şi la restaurarea lăcaşului între 2009 şi 2019. Pe lângă cruci, el a realizat şi alte obiecte bisericeşti, precum chivotul, iconostasul şi analogul.

Primarul comunei Cârţa, Daniel Cânduleţiu, spune că părintele este cel care ţine satul în viaţă, biserica sa fiind plină la slujbe cu zeci de oameni care vin special pentru a-l asculta. Deşi mai sunt doar 10 adulţi şi 4 copii în sat, părintele Davidoiu slujeşte în fiecare duminică şi este mereu disponibil pentru enoriaşii săi.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Sursa: https://www.mediafax.ro/social/preotul-sculptor-din-sibiu-care-a-invatat-mestesugul-de-la-un-fost-detinut-22615893

Ultimă oră

Același autor