7.2 C
Sibiu
1 noiembrie, 2024

Sibiu: Un bărbat a căzut de pe o stâncă, de la o înălţime de 10 – 15 metri, în zona turistică Valea Moaşei / S-a deplasat singur până la un drum, unde a fost observat de trecători

astăzi, 17:17

Un bărbat de 49 de ani a fost rănit, joi, după ce a căzut de pe o stâncă, de la o înălţime de 10 -15 metri, în zona turistică Valea Moaşei, judeţul Sibiu. S-a deplasat singur până la un drum, unde a fost observat de trecători.

”SAJ SIBIU a intervenit cu un echipaj de tip B în zona Valea Moaşei, unde un bărbat în vârstă de 49 de ani ar fi căzut de pe o stâncă de la aproximativ 10-15 m. Bărbatul a suferit mai multe traumatisme: de coloană cervicală, de torace, membre inferioare şi superioare”, au transmis, joi, reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Sibiu.

Aceştia au povestit că, fiind singur, bărbatul s-a deplasat până la un drum, unde a fost găsit de către trecători care au anunţat evenimentul la 112.

Echipajul SAJ a acordat asistenţî medicală bărbatului şi l-a transportat la UPU Sibiu.

Sursa: https://www.news.ro/eveniment/sibiu-un-barbat-a-cazut-de-pe-o-stanca-de-la-o-inaltime-de-10-15-metri-in-zona-turistica-valea-moasei-s-a-deplasat-singur-pana-la-un-drum-unde-a-fost-observat-de-trecatori-1922401731002024101721820883

Ultimă oră

Același autor