Publicat la 16 februarie 2024, 09:23
autostrada Sibiu – Pitești. sursă foto: Linkedin
Compania care se ocupă de excavarea tunelului de pe autostrada Sibiu – Pitești a anunțat că străpungerea totală a acestuia va fi finalizată abia anul viitor.
Porr Construct a publicat noi imagini din primul tunel de autostradă din România. Compania cu capital austriac estimează că tunelul va fi complet săpat până în primăvara anului viitor.
„Veștile bune circulă repede și des, așa că transmitem, în exclusivitate, o știre nouă de la Tigveni. PORRienii noștri au înregistrat un #PORRgres semnificativ, echipa de la tunel finalizând, cu succes, excavarea a ½ kilometri din tunelul ce străbate autostrada Sibiu – Pitești, lot 4”, se arată într-o postare pe pagina de LinkedIn a Porr România.
500 de metri excavați
Conform informațiilor de pe
, au fost săpați 500 de metri în ambele galerii ale tunelului, iar încă 2.200 de metri rămân de săpat. Tunelul va avea o lungime totală de 1,35 km (2,7 km în total pe ambele galerii) și este o lucrare de amploare în infrastructura rutieră actuală, realizată de PORR România în colaborare cu divizii specializate din cadrul grupului.
La sfârșitul lunii ianuarie, progresul fizic al lucrărilor a ajuns la 20,5%.
Când vor fi gata lucrările pentru autostrada Sibiu – Pitești
Conform programului
prezentat de constructor, în luna februarie 2024 se va finaliza instalarea liniei de execuție prefabricate, fiind planificată și producția primei grinzi.
„În total sunt necesare 680 de astfel de grinzi. Pentru ca lucrurile să se miște eficient, 600 dintre acestea vor fi produse etapizat direct pe șantier”, au explicat reprezentanții Porr.
Ulterior, în aprilie 2024, este planificată relocarea DN73 C, iar în iulie 2024 va avea loc relocarea utilităților din zonă. Porr estimează că cele 12 structuri necesare vor fi finalizate în iarna anului 2025.
„Din estimările noastre, străpungerea totală va fi completă în primăvara anului viitor”, au mai transmis pe pagina proprie de LinkedIn cei de la Porr.
Ce buget este alocat pentru autostrada Sibiu – Pitești
În octombrie 2023, compania austriacă de construcții Porr a organizat o ceremonie pentru a marca începutul oficial al
la Tunelul Momaia, parte a secțiunii 4 Tigveni – Curtea de Argeș, primul tunel veritabil de autostradă din România.
Cele două galerii ale primului tunel din autostrada transcarpatică au fost numite „Daniela” și „Alina”, în onoarea unor angajate din România.
Tronsonul 4, care leagă Tigveni de Curtea de Argeș, se întinde pe o distanță de aproape 10 kilometri și include construcția a 13 lucrări de artă, printre care se numără 12 poduri, pasaje și viaducte, cel mai lung dintre acestea fiind un viaduct de 630 de metri. De asemenea, acesta implică edificarea unui nod rutier la Țigveni, care va asigura legătura cu Secțiunea 3 a Autostrăzii Sibiu – Pitești.
Contractul pentru proiectare și execuție al acestei porțiuni a fost semnat în noiembrie 2021, în valoare de 1,6 miliarde de lei fără TVA și cu o durată de 60 de luni, din care 16 luni sunt destinate proiectării și 44 de luni pentru execuția lucrărilor. Astfel, conform termenilor contractuali, lucrările trebuie să fie finalizate până în 2027.
Revista presei