-1 C
Sibiu
10 februarie, 2026

Turism în comunitatea de romi din Brateiu: Turiștii au încercat rețeta de „șahaimas”, o varză acră cu carne și cârnați afumați

Pentru cine nu știe, „șahaimas” este o mâncare din varză acră cu carne și cârnați afumați, des întâlnită în comunitățile de romi. La Brateiu, un grup de turiști a descoperit gustul acestei mâncări în casa familiei lui Victor Clopotar, meșteșugar apreciat pentru produsele sale din cupru și argint, multe dintre ele aflate în expoziții din Europa sau Statele Unite ale Americii.

Organizată în cadrul Programului „Anii Drumeției”, inedita experiență trăită de turiști din Sibiu, Alba Iulia, Craiova și chiar Budapesta, a presupus o ieșire pe potecile din zona de nord a județului Sibiu, cu punct de plecare biserica fortificată Dupuș.

„Le-am vorbit despre trecutul acestei biserici construite de sași, în turnul căreia se află un clopot datat la 1491. Apoi, am mers la Ațel, unde există un labirint al sufletelor, în cimitirul vechii biserici din deal. Potrivit legendelor săsești, trupurile tinerilor decedați erau purtate prin acest labirint pentru ca sufletelor lor să nu se întoarcă pe pământ. Cumva, comunitatea se asigura că sufletele tinerilor vor găsi mai ușor calea spre Rai”, a spus ghidul Nicoleta Ocneriu, inițiatoarea drumeției.

A urmat o călătorie spre satul Brateiu, de-a lungul căreia drumeții au aflat despre istoria, flora și fauna Podișului Târnavelor. Odată ajunși la casa lui Victor Clopotar, sibienii au fost poftiți la masă pentru a servi o porție zdravănă de „șahaimas”. „Are un gust deosebit, ușor acrișor, iar carnea afumată i-a dat o aromă deosebită. Eva, soția lui Victor Clopotar, ne-a surprins și cu un lichiu de zile mari”.

În atelierul său, Victor Clopotar le-a arătat oaspeților săi cum sunt confecționate podoabele din argint și vasele și obiectele decorative din cupru. „A urmat o repriză de dansuri tradiționale, gazdele oferindu-ne costume înflorate. Pentru familia lui Victor Clopotar este ceva uzual să aibă vizitatori, în casa sa ajungând numeroși turiști din afara țării. Am dorit ca și drumeții să descopere tradițiile și gastronomia romilor, multiculturalitatea având o contribuție aparte la identitatea aparte a județului nostru”, a mai declarat Nicoleta Ocneriu.

Programul de ecoturism „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu și promovează turismul lent, cu accent pe descoperirea naturii, a tradițiilor, gastronomiei și meșteșugurilor din comunitățile locale ale județului Sibiu.

Sursa: https://www.turnulsfatului.ro/2026/02/09/turism-in-comunitatea-de-romi-din-brateiu-turistii-au-incercat-reteta-de-sahaimas-o-varza-acra-cu-carne-si-carnati-afumati-226368

Ultimă oră

Același autor