La fața locului s-au deplasat de urgență echipajele de pompieri cu o autospecială de stingere, una de descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ.
În urma accidentului, salvatorii au acordat primul ajutor celor trei aflate în mațină, care au fost ulterior transportați la spital. Bărbatul de 38 de ani a suferit un traumatism costal, femeia de 33 de ani a suferit un traumatism cranian și un traumatism la picior, iar minora de 9 ani a fost preluată cu multiple zgârieturi.În prezent, circulația în zona accidentului se desfășoară cu dificultate, fiind îngreunată pe durata măsurătorilor. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate circumstanțele în care s-a produs evenimentul rutier.