-1 C
Sibiu
10 februarie, 2026

Parlamentarii, după invitația Danielei Cîmpean la dezbatere. Trif (PSD): „Cu mare drag”. Ganț (FDGR): „Pe mine nu m-a invitat”. Radu (AUR):…

Trei parlamentari au anunțat că sigur vor participa, unul poate doar on-line, un altul respinge invitația, în timp ce reprezentantul formațiunii germane spune că nu a fost invitat la dezbaterea pe proiectul noului spital județean, anunțată de Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Am solicitat reprezentanților sibienilor în Parlamentul European reacții la invitația lansată în cursul zilei de luni de către Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean (CJ) Sibiu, referitoare la o dezbatere pe subiectul proiectului de spital județean. Pentru acest proiect lansat în urmă cu aproape zece ani, discuția anunțată luni după prânz de către Daniela Cîmpean este o premieră.

Primul care a răspuns a fost deputatul Bogdan Trif, totodată președinte al organizației județene a PSD Sibiu. De departe cel mai vocal – cel puțin pe rețelele sociale – critic al administrației Cîmpean, Bogdan Trif a lansat o serie de atacuri la adresa liberalilor sibieni pe subiectul noului spital județean nu mai departe de săptămâna trecută.

„Cu mare drag vin. Mai bine mai târziu decât niciodată o astfel de dezbatere. Chiar dacă suntem adversari politici, interesul Sibiului trebuie să primeze și toți, de la parlamentari la reprezentanți ai autorităților publice locale, trebuie să-și dea mâna și să ducă la îndeplinire un acest proiect așteptat de toți sibienii. Bine ar fi fost să ne fi chemat pe toți la discuții pe când existau surse clare de finanțare”, a răspuns Bogdan Trif, întrebat de către turnulsfatului.ro despre invitația Danielei Cîmpean.

Bogdan Trif. Sursa foto: turnulsfatului.ro

Al doilea răspuns a venit din partea lui Ovidiu Ganț, reprezentantul minorității germane în Camera Deputaților. Ganț a arătat că nu a primit nicio invitație din partea administrației județului Sibiu. „Pe mine nu m-a invitat nimeni. Probabil numai cei de la partide (au fost invitați – n.r.)”, arată Ovidiu Ganț. El mai arată că, oricum, nu ar fi putut participa, criticând faptul că un astfel de eveniment este organizat „din scurt”. „Nu pot participa pentru că am alt program și, deci, nu voi fi în Sibiu. Ar fi util să aflăm din timp despre asemenea intenții ,nu de azi pe mâine. Astfel de discuții pot avea loc și pe zoom. Și o consultare telefonică prealabilă ar fi utilă”, mai arată deputatul FDGR.

Ovidiu Ganț. Sursa foto: turnulsfatului.ro

Niciun senator nu confirmă participare

Prin mijloacele de comunicare on-line ar participa și Luminița Fernandes-Păucean, senator de Sibiu ales pe listele AUR. „Din păcate nu voi fi în țară joi. Voi întreba dacă pot interveni on-line”, a transmis senatorul AUR.

În ceea ce o privește pe Ruxandra Cibu-Deaconu, senator ales pe listele USR, participarea nu este sigură. „Eu încă nu știu dacă pot participa, aveam altceva planificat pentru 12 februarie”, a arătat Ruxandra Cibu-Deaconu, pentru cititorii Turnul Sfatului.

Ruxandra Cibu-Deaconu. Sursa foto: turnulsfatului.ro

Cel de-al treilea senator de Sibiu este Nicolae Neagu, liberalul aflat la al patrulea mandat de parlamentar. „Din păcate, activitatea din Senat fiind intensă în această săptămână, nu îmi permite să pot confirma daca voi fi sau nu în Sibiu”, a transmis Nicolae Neagu.

Celălalt parlamentar de Sibiu, deputatul Raluca Turcan, totodată președintă a organizație județene a PNL, va fi cu siguranță prezentă. „Am confirmat (participarea – n.r.). Este vorba despre unul dintre cele mai importante și așteptate proiecte”.

„Tertip prin care sibienilor doar le este aruncat praf în ochi”

Președinte al organizației județene a USR și deputat, Adrian Echert confirmă prezența la dezbaterea inițiată de Daniela Cîmpean. „Acum am confirmat că voi participa. Eu având în trecut și funcția de consilier județean, am urmărit subiectul noului spital județean atunci și cred că a fost – nu știu dacă va mai fi – un proiect important pentru întreg județul Sibiu și pentru sibieni. Doresc să văd dacă sunt demersuri noi și realiste de finanțare pentru acest proiect”, a transmis Adrian Echert.

Fabian Radu, deputat ales pe listele AUR de la Sibiu, nu va fi, însă, prezent la discuții, deoarece consideră că prin această dezbatere „doamna Cîmpean nu face altceva decât să politizeze excesiv subiectul noului spital județean”.

„În calitatea sa de președinte al Consiliului Județean Sibiu, avea obligația de a se asigura că acest proiect prinde contur. Mai mult decât atât, dumneaei face parte din PNL, formațiune aflată în coaliția de guvernare, ceea ce îi conferă posibilitatea accesării tuturor pârghiilor instituționale și legale necesare pentru realizarea acestui demers. Dacă doamna Cîmpean era cu adevărat interesată și preocupată de sănătatea sibienilor, ar fi demarat toate procedurile astfel încât să se asigure că are susținerea Guvernului României. Decizia de a lansa o astfel de invitație are un raționament pur propagandistic și populist. Este încă un tertip prin care sibienilor doar le este aruncat praf în ochi, fără însă a beneficia de acțiuni concrete din partea reprezentanților puterii”, consideră Fabian Radu.

Radu Fabian. Sursa foto: turnulsfatului.ro

Invitația la dezbatere nu are niciun substrat, mai apreciază deputatul AUR, care așteaptă de la Daniela Cîmpean „să își ia în serios mandatul încredințat de sibieni si să se ocupe de gestionarea județului”.

Ceilalți doi parlamentari de Sibiu – deputatul Ion Mirel, de la SOS România, și Sebastian Kroncsiș, de la POT – nu au răspuns întrebării transmisă de Turnul Sfatului.

Daniela Cîmpean a anunțat, luni după prânz, că a invitat parlamentarii de Sibiu, alături de mass-media locală, la o discuție despre proiectul noului spital.

Cele mai recente știri

Sursa: https://www.turnulsfatului.ro/2026/02/09/parlamentarii-dupa-invitatia-danielei-cimpean-la-dezbatere-trif-psd-cu-mare-drag-gant-fdgr-pe-mine-nu-m-a-invitat-radu-aur-rationament-pur-propagandistic-226371

Ultimă oră

Același autor