În urma controalelor din acest weekend, polițiștii au constatat 10 infracțiuni la regimul circulației și au aplicat peste 930 de amenzi, dintre care pentru viteză au fost date 253 de sancțiuni și 137 pentru neutilizarea centurii de siguranță. Valoarea totală a amenzilor se se ridică la 349.000 de lei.
De asemenea, 35 de permise de conducere au fost reținute, dintre care, 8 au fost retrase pentru consum de alcool, iar 5 pentru viteză de peste 50 km/h peste limita legală. Totodată, polițiștii au retras 45 de certificate de înmatriculare pentru diverse nereguli tehnice sau lipsa documentelor.
Cazuri grave: Alcoolemie de peste 1 mg/l și conducere fără permis
Printre cei opriți în trafic s-au numărat și șoferi care au încălcat grav legea, punând în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic.
În data de 7 februarie, în jurul orei 09:20, un sibian de 54 de ani a fost oprit în timp ce conducea o autoutilitară prin municipiul Sibiu. La verificări, polițiștii au constatat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat, fapt ce i-a adus, de asemenea, un dosar penal.
În data de 8 februarie, în jurul orei 16:00, un tânăr de 29 de ani din Porumbacu de Jos a fost depistat la volan cu o alcoolemie record de1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la unitatea medicală pentru probe biologice, pe numele lui fiind deschis un dosar de cercetare penală.
Poliția Rutieră amintește importanța respectării regulilor de circulație și anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare pentru a reduce riscurile pe drumurile publice din județ.