Verificările topografice și geotehnice efectuate în timpul execuției Autostrăzii Sibiu – Pitești au identificat mai multe zone cu risc ridicat de instabilitate.
Aceste situații au apărut în ciuda respectării tuturor cerințelor de mediu prevăzute inițial pentru proiect.
Pentru garantarea siguranței construcției și a traficului rutier, autoritățile consideră necesară implementarea unor lucrări suplimentare. Intervențiile vizează inclusiv zone-tampon, zone de conservare durabilă și zone de management durabil, precum și perimetre aflate în interiorul unor arii naturale protejate.
Potrivitcineconstruieste.ro, aplicarea soluțiilor tehnice stabilite presupune, inevitabil, defrișări limitate, strict necesare pentru stabilizarea versanților și protejarea infrastructurii. În acest context, realizarea autostrăzii impune acordarea unor derogări punctuale de la legislația privind protecția mediului. Aceste excepții sunt considerate esențiale, având în vedere că traseul autostrăzii traversează arii naturale protejate de interes național, ceea ce implică scoaterea temporară sau definitivă a unor suprafețe de teren din circuitul silvic.
Noua formă a proiectului de act normativ, care declară Autostrada A1 Sibiu – Pitești ca proiect de interes public major, include clarificări suplimentare rezultate din investigațiile tehnice realizate în teren.
Analiza soluțiilor adoptate arată că în cadrul siturilor Natura 2000 ROSCI0046 Cozia și ROSPA0025 Cozia – Buila – Vânturarița este necesară exproprierea și scoaterea din fondul forestier a aproximativ 13 hectare. Suprafața vizată se află în zona de conservare durabilă a Parcului Național Cozia, iar măsurile sunt justificate de necesitatea asigurării stabilității versanților.
Autostrada Sibiu – Pitești reprezintă un proiect strategic, atât la nivel național, cât și european
Coridorul include 13 proiecte de autostradă și are o lungime totală de aproximativ 978 km. Sectorul Sibiu – Pitești este singura verigă lipsă, iar finalizarea sa este esențială pentru continuitatea traficului rutier de mare capacitate și pentru integrarea României în rețeaua europeană de transport.
Proiectul prevede construirea a aproximativ 123 km de autostradă, cu lucrări de o complexitate tehnică ridicată. Planurile includ nouă tuneluri rutiere – șapte pe Secțiunea 2, câte unul pe Secțiunile 3 și 4 și două ecoducte pentru menținerea continuității habitatelor naturale.
De asemenea, sunt planificate numeroase poduri, pasaje și viaducte, care vor traversa cursuri de apă (inclusiv râul Olt), linii de cale ferată și drumuri naționale sau județene, fără a întrerupe comunicațiile existente.