John P. Burgess este profesor de teologie sistematică la Seminarul Teologic din Pittsburgh. În toamna anului trecut a primit o bursă Fulbright US Scholar Program în studii religioase pentru România pentru anul universitar 2025-2026. Este a treia sa bursă Filbright, după două burse anterioare în Rusia, în 2011 și în 2018-2019. Burgess va cerceta timp de un an la Facultatea de Teologie Ortodoxă a ULBS modul în care creștinismul ortodox a modelat și continuă să modeleze identitatea națională românească. Cu această ocazie i-am solicitat un interviu.
Ați ajuns în septembrie la Sibiu, în cadrul celei de-a treia burse Fulbright. Celelalte două burse au fost în 2011 și 2018, ambele în Rusia. Ce v-a determinat să aplicați pentru un nou grant Fulbright, de această dată în România?
John Burgess: Cercetarea mea vizează ortodoxia și identitatea națională în diferite țări tradițional ortodoxe. Astfel, după căderea comunismului, multe dintre noile țări post-comuniste își căutau identitatea: cine suntem noi acum, care este identitatea noastră națională după comunism? Aceasta a fost tema cercetării mele în Rusia; am scris și am vorbit despre asta de multe ori. Dar acum este un moment dificil pentru a te întoarce în Rusia și, de asemenea, ar fi foarte interesant să analizez o altă țară tradițional ortodoxă care a trăit sub comunism, dar care se află acum într-o nouă eră a vieții sale, și să văd care este relația dintre ortodoxie și identitatea națională în România.
Dacă situația ar fi fost mai bună, ați fi ales să mergeți pentru a treia oară în Rusia?
John Burgess: Probabil aș fi ales să mă întorc în Rusia pentru că am multe contacte acolo. Am făcut puțină cercetare și în Ucraina. Dar trebuie să spun că am fost plăcut surprins să fiu în România. Este atât de interesant. Este într-adevăr o țară foarte interesantă. Deci, sunt foarte bucuros să fiu aici.
Ați fi ales să mergeți a treia oară în Rusia pentru a vedea evoluția de acolo?
John Burgess: Exact. Pentru a vedea schimbările. Când am fost în Rusia, marea mea întrebare era – vor deveni oamenii din nou mai activi în viața bisericii? Nu doar să se declare ortodocși, ci să și participe la slujbele bisericești. Când am fost prima dată în 2011, exista încă multă speranță în rândul liderilor bisericii că ortodoxia îi va atrage pe oameni spre o participare activă. Dar când m-am întors în 2018, nu mai era atât de clar că va avea succes în atragerea oamenilor. Așa că acum ar fi interesant să urmăresc din nou, mai ales după circumstanțele războiului, care este atitudinea față de Biserica Ortodoxă.
Dar până atunci sunteți la Sibiu. Cum și de ce ați ales Sibiul?
John Burgess: Pentru programul Fulbright este important să ai un contact, o instituție care să fie dispusă să te invite. Și așa s-a întâmplat să-l cunosc pe părintele Alexandru Ioniță din Gușterița, am avut o corespondență și apoi el m-a pus în legătură cu Facultatea de Teologie, cu decanul Constantin Oancea. A fost o oportunitate bună. Am fost foarte recunoscător și apoi Fulbright a acceptat să o finanțeze.
Ce știați despre România înainte de a veni aici?
John Burgess: () Ei bine, când eram tânăr, între 1984 și 1985, am studiat un an în Berlinul de Est, la un seminar protestant, când încă era Berlinul de Est comunist. Acelea au fost primele mele impresii despre România de la prietenii mei est-germani care mi-au spus că au călătorit în România; pentru că în acele zile în blocul estic nu se putea călători ușor în afara acestuia. Așa că oamenii călătoreau în România, Bulgaria, Cehoslovacia. Mi-au povestit despre România și, pentru est-germanii din anii 1980, România era de asemenea foarte exotică. Deci, chiar nu știam prea multe despre România.
Cât timp vă veți afla la Sibiu?
John Burgess: Sunt aici pentru întregul an academic, până în iunie. Nu predau un curs, dar adesea susțin prelegeri ca profesor invitat. E un mod excelent de a cunoaște studenții și pe unii dintre profesori. Dar în cea mai mare parte a timpului încerc să lucrez la cercetare, să adun materiale și idei și să înțeleg mai bine rolul Bisericii Ortodoxe Române în societatea românească de astăzi. Pentru mine este foarte interesant să văd viața bisericii: să merg la biserici, să vorbesc cu preoții, să descopăr activitățile bisericii. De asemenea, adun materiale despre identitatea națională românească din perioada interbelică și învăț suficientă română încât să pot citi oarecum în limba română.
Unde ați ținut până acum prelegeri?
John Burgess: La Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu, în București și în Târgu Mureș.
Cum colaborați cu profesorii români de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu? Cum ați descrie această colaborare până acum?
John Burgess: O persoană cu care am colaborat este profesorul Daniel Mihoc, care predă Noul Testament. Am susținut mai multe prezentări în cadrul cursului său. Domeniul meu este Teologia Sistematică, care preia materiale din Biblie și apoi le interpretează pentru oameni. Colaborarea a fost foarte bună; profesorul Mihoc mă ajută cu traducerea dacă sunt lucruri pe care studenții nu le înțeleg, pentru că trebuie să țin cursurile în limba engleză. Cred că a fost foarte interesant și pentru studenți să vadă cum un teolog american interpretează materialele biblice.
Aceasta era și următoarea mea întrebare. Cum este percepută prezența dumneavoastră de către studenții din Sibiu? Cum ați descrie dialogul pe care îl aveți cu ei?
John Burgess: Discuțiile cu studenții sunt într-adevăr bune. Sunt foarte curioși cum privesc eu România și cum înțeleg ortodoxia. De asemenea, fiind teolog protestant, ei se întreabă de ce aș fi interesat de ortodoxie. Uneori mă întreabă: „Dacă știți atât de multe despre ortodoxie, de ce nu ați devenit ortodox?”.
V-ați gândit la acest lucru?
John Burgess: M-am gândit, pentru că, de fapt, soția mea s-a convertit la ortodoxie acum șapte ani, în Statele Unite. Ea este foarte activă într-o parohie ortodoxă de acolo. Deci m-am gândit la asta, dar am crescut ca protestant și este o parte importantă a vieții mele.
ConformcomunicatuluiPittsburgh Theological Seminary, unde activați, sunteți primul teolog protestant găzduit de o facultate ortodoxă din România.
John Burgess: Da. Am reușit să familiarizez mulți protestanți americani cu ortodoxia. Cred că protestanții pot învăța multe din tradiția ortodoxă, cum ar fi bogăția liturgică. Colaborarea de aici mă ajută să văd cât de profund a modelat ortodoxia cultura română. Chiar dacă o persoană nu merge la biserică, ortodoxia face parte din istorie și din viața de zi cu zi.
Sunt sigur că ați observat diferențe între experiența actuală de la Sibiu și experiențele Fulbright anterioare din Rusia. Care sunt acestea?
John Burgess: Majoritatea studenților români sunt mai europeni decât cei din Rusia; sunt mai interesați de Occident și au călătorit mai mult. De asemenea, cred că studenții din România sunt mai realiști în ceea ce privește situația bisericii. În Rusia, mulți se gândesc la cât de multă putere și influență are biserica, în timp ce în România studenții știu că forțele secularizării reprezintă o provocare.
Și credeți că tânăra generație din Rusia vede biserica mai degrabă ca pe o putere decât ca pe o credință, iar în România e invers?
John Burgess: Cred că așa este. Studenții de aici se întreabă cum să îi facă pe cei botezați să aibă cu adevărat credință, nu doar să respecte o formalitate. În schimb, biserica din Rusia este în acest moment foarte politizată, fiind preocupată să susțină guvernul și să fie o putere politică.
Care sunt impresiile dumneavoastră despre viața religioasă de aici, din Sibiu?
John Burgess: Mergem des la catedrală și la biserica din Gușterița. Un lucru care ne-a impresionat este că, în comparație cu Rusia, în România sunt mai mulți bărbați în biserică. De asemenea, parohia din Gușterița este foarte activă social, sunt multe activități la Șura Culturală, există un puternic sentiment de comunitate. În Rusia, viața comunitară socială nu este atât de dezvoltată; oamenii vin la biserică și pleacă apoi acasă fără să se cunoască unii pe alții.
De unde a venit interesul dumneavoastră pentru studierea identității naționale românești?
John Burgess: În SUA avem o separare clară între biserică și stat, spre deosebire de România unde guvernul finanțează bisericile. Totuși, m-a interesat mereu cum religia modelează societățile. De exemplu, sărbătoarea Thanksgiving are rădăcini religioase creștine. Nu poți spune povestea Rusiei sau a României fără să vorbești despre ortodoxie. Vreau să înțeleg atât influențele pozitive, cât și pe cele negative ale religiei asupra identității naționale.
V-a surprins ceva în mod deosebit până acum?
John Burgess: Da, există o anumită „mândrie”, o numesc eu, că România este unică prin faptul că este singura țară latină care este și ortodoxă. Dar are origini latine, provenind din Imperiul Roman, iar România este înrudită cu alte limbi romanice. Deci, aceasta este ceva unic.
De asemenea, urmăresc dezbaterea despre Catedrala Mântuirii Neamului din București. Este masivă și nu se potrivește neapărat cu tradiția bisericilor mici din București, dar mozaicurile sunt impresionante.
Cum vedeți diferențele dintre „religia trăită” și cea din discursul oficial al Bisericii?
John Burgess: Așa cum am spus mai devreme, cred că atunci când vorbesc cu studenții, ei știu că ortodoxia a fost o parte importantă a istoriei și tradiției României, dar văd și forța secularizării. Dacă aș compara România cu Rusia, Biserica din România este mai activă, mai vie. Cred că există o evlavie religioasă foarte puternică în România. Dar, în același timp, nu cred că este majoritatea populației, mai ales în rândul tinerilor. Studenții de la Facultatea de Teologie spun adesea că tinerii nu sunt foarte interesați de biserică și că aceasta este o mare provocare: cum să ajungi la tineri.
Cred că limbajul oficial nu vorbește atât de mult despre secularizare. Limbajul oficial spune mai degrabă: ortodoxia face parte din istoria noastră, din tradiția noastră și este în continuare importantă pentru români. Însă religia trăită este afectată.
Ce ați prelua dvs., ca protestant, din Ortodoxie?
John Burgess: Am scris cândva o carte despre acest subiect și m-am gândit mult la el. Protestantismul a apărut în timpul Reformei din Europa. A fost o reacție împotriva catolicismului medieval și a pus un accent foarte mare pe predicarea Scripturii, dar nu la fel de mare pe sacramente, pe Euharistie. Și cred că acesta este un lucru pe care protestanții îl pot învăța de la Ortodoxie: faptul că Euharistia este o parte centrală a cultului creștin. Noi, protestanții, ar trebui să acordăm mai multă atenție sacramentelor și Euharistiei și puterii lor pentru a ne forma în viața creștină.
Cred, de asemenea, că mult din protestantism a fost, aș spune, foarte antitradițional: că tradițiile nu sunt bune, biserica trebuie să trăiască în prezent.
Desigur, este adevărat că biserica trebuie să trăiască în prezent. Dar cred că Ortodoxia m-a învățat că există tradiții din trecut care sunt foarte bogate și care ne ajută să ne aprofundăm credința. Tradiția iconografiei, tradiția imnurilor, a diferitelor sărbători și a calendarului bisericesc, sfinții – acestea nu sunt doar tradiții moarte, ci sunt moduri prin care credința noastră devine mai vie astăzi.
În cartea „ ”, ați analizat renașterea Ortodoxiei ruse. Spuneți-ne pe scurt în ce mod a crescut și dacă pot fi trase anumite lecții sau învățăminte?
John Burgess: Spre deosebire de România, persecuția Bisericii din Rusia sub comunism a fost mult mai severă, mai ales sub Stalin. Până în 1939, aproape fiecare biserică fusese închisă, în timp ce în România multe biserici au rămas deschise în perioada comunistă. În Rusia, toate mănăstirile au fost închise. Toate școlile teologice au fost închise.
Apoi, după Al Doilea Război Mondial, a existat o anumită relaxare, dar totuși au existat mult mai multe restricții asupra vieții bisericești decât în România.
Astfel, când comunismul a căzut în 1989, a apărut brusc această oportunitate pentru Biserica Ortodoxă Rusă de a construi noi parohii, de a înființa noi mănăstiri, de a construi – aș spune – o infrastructură, o întreagă rețea a vieții bisericești în Rusia. Și asta am investigat eu: toate aceste eforturi de reînnoire a vieții bisericești în Rusia după căderea comunismului.
A fost foarte impresionant. În 1989, când comunismul a căzut, pe teritoriul a ceea ce este astăzi Federația Rusă existau doar aproximativ 3.000 de parohii. Astăzi sunt aproape 20.000. Deci o creștere uriașă a vieții parohiale. În 1989 existau poate doar 10 mănăstiri, astăzi sunt, cred, 500 sau 600 de mănăstiri în Federația Rusă. Aceasta a fost marea oportunitate a Bisericii Ortodoxe Ruse: să reconstruiască, să educe din nou, să facă din nou muncă socială.
Cum vedeți această idee, de Holy Rus („Sfânta Rusie”) , în contextul actualului război?
John Burgess: Când Biserica a reușit să-și reînnoiască viața și să construiască toate aceste noi parohii și mănăstiri, cred că o parte din motivul pentru care acest lucru a fost posibil a fost cooperarea foarte strânsă cu statul rus, cu guvernul rus. Astfel, Biserica a fost de acord să nu critice politicile președintelui Putin, pentru că își dorea, la rândul ei, sprijin din partea guvernului și libertatea de a continua să dezvolte viața religioasă.
Iar când a început războiul, acest lucru a însemnat că liderii Bisericii au simțit că trebuie să sprijine războiul, deoarece acesta era acordul cu guvernul: să sprijine guvernul și politicile sale, pentru ca guvernul să permită Bisericii să-și continue activitatea.
Cum îi văd credincioșii pe preoții ruși care binecuvântează bombele înainte ca acestea să lovească blocuri de locuințe din Ucraina?
John Burgess: Este foarte trist. Este adevărat că Rusia și Ucraina au multe tradiții comune și multă istorie comună, iar acum este foarte trist să le vezi luptând una împotriva celeilalte – și în numele Ortodoxiei.
Cred că problema cu ideea de „Sfânta Rusie” este că forțele secularizării sunt foarte puternice și în Rusia. Iar Bisericii îi place să creadă că are mai multă influență decât are în realitate.
În unele privințe, s-ar putea spune că Rusia este chiar mai secularizată decât România. Dacă ne uităm la statistici, de exemplu din Moscova: câți oameni merg efectiv la biserică într-o duminică obișnuită? Mai puțin de 1% din populație. Este un număr foarte mic de credincioși activi în Rusia.
Credeți că teologia se schimbă atunci când este pusă în slujba puterii politice? În ce fel?
John Burgess: Da, dar, desigur, vorbesc ca american, iar în înțelegerea noastră este întotdeauna periculos ca Biserica să fie folosită de stat. Biserica trebuie să fie independentă de stat și să fie capabilă să critice statul. Este întotdeauna periculos când Biserica simte că nu poate critica guvernul. Biserica trebuie să aibă întotdeauna libertatea de a critica acolo unde nu este de acord cu guvernul.
V-a schimbat războiul din Ucraina percepția asupra Ortodoxiei ruse?
John Burgess: Aș spune din nou că ceea ce mă întristează la Biserica din Rusia este faptul că simte că are atât de puțină libertate de a critica războiul. Războiul este îngrozitor. Războiul este teribil. Chiar și un război pe care l-ai putea considera justificat produce enorm de multă distrugere: omoară oameni, distruge orașe. Mă întristează faptul că Biserica Ortodoxă Rusă nu vorbește deschis despre latura tragică a războiului. Nu este bine atunci când Biserica este atât de apropiată de puterea politică încât nu mai are libertatea de a vorbi despre partea rea a războiului, despre lucrurile teribile pe care le produce.
Cred că există și tineri în Rusia care sunt împotriva războiului și care acum sunt și împotriva Bisericii (…) Este o situație foarte tristă. Dar și în Ucraina unii ortodocși sunt foarte naționaliști.
Ați cercetat intens Biserica din Germania de Est comunistă. Vedeți paralele cu România, mă refer la relația Biserică-stat?
John Burgess: În perioada comunistă, situația din Germania de Est a fost foarte diferită de cea din România, deoarece Germania de Est era în principal protestantă și beneficia și de un sprijin financiar consistent din partea Bisericii protestante din Germania de Vest. Dar aș spune că, din multe motive – este un subiect amplu – Biserica din Germania de Est, în ansamblu, a simțit mai multă libertate de a critica autoritățile comuniste decât a fost cazul în România.
Unde e mai vie memoria comunismului – în România sau în Germania de Est?
John Burgess: Cred că probabil mai mult în România, pentru că Germania de Est este acum unită cu Germania de Vest și au avut loc foarte multe schimbări și procese de modernizare. Cred că după prăbușirea comunismului, foștii comuniști au devenit noii lideri în România, ceea ce nu s-a întâmplat în Germania de Est. Acolo, disidenții – cei care criticaseră regimul – au ajuns la putere.
Ce ați învățat din acea experiență care să vă ajute astăzi în România?
John Burgess: Da. Cred că ceea ce mă ajută este să înțeleg că, în perioada comunistă, oamenii obișnuiți au învățat să fie tăcuți, să se retragă în sine. Oamenii nu se simțeau liberi. Nu au învățat să vorbească deschis. Poate acasă, la bucătărie vorbeau deschis cu alți oameni. Dar nu la biserică, nu la serviciu, nu în public. Oamenii erau foarte prudenți să nu-și exprime toate opiniile.
Cred că acest lucru a afectat toate țările comuniste. Dar cred că poate acest lucru este încă valabil în România – poate nu atât de mult în cazul tinerilor, dar pentru generația care a trăit comunismul, există încă oameni care nu sunt foarte deschiși.
Ce poate învăța Vestul de la Est și invers?
John Burgess: Cred că creștinii care au trăit în perioada comunistă și după comunism, cei care au rămas activi în viața bisericească, ne pot învăța multe despre fidelitate în condiții dificile.
Nu a fost ușor să fii creștin în perioada comunistă. Chiar și în România, unde bisericile au rămas deschise, nu a fost ușor să fii un creștin cu adevărat activ, pentru că partidul dorea să folosească Biserica în propriile scopuri – nu pentru ca oamenii să creadă cu adevărat, ci pentru a controla populația. Dar oamenii au rezistat: cei care au rămas credincioși, cei care au continuat să meargă la biserică și să încerce să trăiască vieți creștine.
Statele Unite nu au avut niciodată experiența persecuției religiei. Și cred că Vestul poate învăța din asta. Este interesant că unii dintre sfinții care sunt canonizați acum în România au suferit în închisoare – exemplul lor de fidelitate în condiții dificile este ceva din care Vestul poate învăța.
Dar cred că Estul poate învăța de la Vest ceea ce spuneam mai devreme: libertatea de a critica, inclusiv ca creștin, libertatea de a critica ceea ce este nedrept, ceea ce nu este bun, chiar și de a critica trecutul. Cred că uneori Biserica Ortodoxă Română, la fel ca Biserica Ortodoxă Rusă, liderii ei, nu vor să critice deciziile greșite ale Bisericii din trecut. Iar din Vest se poate învăța că nu este un lucru rău să critici trecutul atunci când au existat nedreptăți și că acest lucru este, de fapt, benefic pentru Biserică: va face Biserica mai vie, mai vitală, dacă este onestă cu privire la propriile păcate și dificultăți.
Studiați de mult timp ortodoxia. De câți ani mai exact?
John Burgess: Studiez Ortodoxia intens de aproape 25 de ani.
În ce fel v-a schimbat personal acest lucru?
John Burgess: Mă simt foarte confortabil când intru într-o biserică ortodoxă. Iubesc liturghia. O găsesc foarte frumoasă și această idee că, în liturghie, avem o privire asupra cerului pe pământ mi se pare un mod minunat de a înțelege cultul.
De asemenea, pentru mine, crescând în timpul Războiului Rece, Rusia, România, Germania de Est reprezentau inamicul. Iar acum, faptul că pot călători în aceste țări și îmi pot face prieteni aici; că eu, ca protestant, pot avea prieteni ortodocși, este ceva foarte frumos pentru mine. Să pot sta cu dumneavoastră la Sibiu și să vorbim despre aceste lucruri este cu adevărat minunat.
Ați întâlnit în România figuri teologice publice care să vă impresioneze?
John Burgess: Am devenit foarte interesat, așa cum am spus, de perioada interbelică și de câțiva dintre marii intelectuali români din acea vreme: istoricul Iorga, teologi precum Stăniloae, dar și gânditori ca Nichifor Crainic. Nu sunt de acord cu toate ideile lor, dar cred că au fost gânditori foarte interesanți și îmi place să învăț de la ei; aici, la Sibiu, Mitropolitul Nicolae Bălan este, de asemenea, o personalitate foarte interesantă. Desigur, moștenirea lui Andrei Șaguna. Toate acestea sunt resurse care mă interesează foarte mult.
Astăzi, cred că cea mai interesantă gândire teologică din România se inspiră din aceste resurse, mai ales aici, la Sibiu, unde moștenirea lui Stăniloae este foarte importantă.
Cred că este o perioadă interesantă, deoarece teologii din România au acum oportunitatea de a interacționa cu teologia și cercetarea occidentală. Acest lucru nu era posibil în perioada comunistă, dar este posibil astăzi: teologii ortodocși doresc să interacționeze cu teologia și cercetarea occidentală.
Revenind la Sibiu, sunteți aici de aproximativ patru luni. Ce v-a plăcut cel mai mult până acum? Ce v-a plăcut cel mai mult la Sibiu ca oraș?
John Burgess: Locuiesc cu soția în centru și putem merge pe jos aproape peste tot. Desigur, luăm autobuzul până la Gușterița, dar în rest ne bucurăm să ne plimbăm prin centru, să vedem arhitectura, bisericile, să învățăm despre istoria Sibiului. Sibiul nu este foarte mare, este ușor de parcurs.
Ne place viața culturală. Mergem des la Filarmonică, iar muzeele sunt excelente.
Ce ați descoperit despre România care nu se regăsește în cărți sau studii academice?
John Burgess: Desigur, majoritatea americanilor nu știu nimic despre România. Iar dacă au auzit de Transilvania, o asociază doar cu legenda lui Dracula. Am fost surprins de frumusețea acestei părți a României, de bogata ei istorie și de tradiții, pentru că nu știam foarte multe despre România când am venit prima dată. Când americanii vin în Europa, se gândesc la Germania sau Franța sau poate Italia, dar nu se gândesc cu adevărat la România. Cred însă că ar trebui să se gândească și la România, pentru că are foarte multe lucruri interesante de oferit.
Studiați spațiul estic de mult timp, dar și l-ați vizitat: Rusia, Ucraina, Germania de est, acum România. Cum ați descrie evoluția acestui spațiu?
John Burgess: Lucrurile se schimbă foarte rapid și modernizarea are loc foarte repede. După anii de comunism, mobilitatea a crescut: oamenii călătoresc, văd alte țări sau chiar emigrează pentru a munci în alte state.
Știu că în acest moment economia României nu este foarte bună și că sunt câteva milioane de români care trăiesc acum în alte țări – Spania, Italia, Germania și altele – pentru a munci. Sper ca economia României să devină mai puternică și ca România să fie un loc bun pentru a trăi, astfel încât oamenii să nu mai simtă nevoia să plece, pentru că lucrurile vor fi bune aici.
(…) Mai sunt încă foarte multe lucruri pe care aș dori să le înțeleg despre România. Cred că, de fiecare dată când încerci să înțelegi o cultură diferită, acest lucru te ajută să îți privești propria țară într-un mod diferit. Ritmul vieții, mai ales în Transilvania, este mai relaxat decât în Statele Unite. Acolo oamenii sunt mereu foarte ocupați, aleargă dintr-un loc în altul, uneori literalmente aleargă pe stradă. Și îmi place faptul că în România, în Transilvania și la Sibiu, ritmul vieții este mai uman.
După Sibiu, ce urmează pentru dumneavoastră – academic și personal?
John Burgess: În iunie sau la sfârșitul lunii iunie ne vom întoarce acasă, în Statele Unite. Voi relua activitatea didactică la Pittsburgh și sper ca, din experiența din România, să pot scrie un articol sau o carte – despre această problemă, a religiei și identității naționale: Cum poate identitatea națională să fie ceva pozitiv și nu negativ. De multe ori, când vorbim despre Ucraina sau Rusia, religia devine „naționalistă” într-un mod care contribuie la război sau la suspiciunea față de alte țări. Vreau să mă gândesc la modul în care religia poate modela o identitate națională pozitivă: să poți iubi țara ta, să îți afirmi țara, să fie bine să fii român sau bine să fii american, dar fără a fi vorba despre un naționalism împotriva altor națiuni.
Când și unde vom citi rezultatul cercetărilor dvs. de la Sibiu?
John Burgess: (zâmbește) Redactarea unei cărți necesită întotdeauna timp. Nu va fi anul viitor. Ar putea fi peste câțiva ani, dar deja am foarte multe idei bune. A fost o mare plăcere să cunosc români, să învăț de la români, iar acest interviu mă ajută, de asemenea, să reflectez mai profund asupra întrebărilor mele de cercetare.
Vă mulțumesc pentru discuție.