-1 C
Sibiu
10 februarie, 2026

VIDEO| Turiștii au încercat rețeta de „șahaimas” și dansurile căldărarilor din Brateiu: „Are un gust deosebit, ușor acrișor”

La Brateiu, turiștii au descoperit gustul „șahaimas-ului” în casa familiei lui Victor Clopotar, meșteșugar apreciat pentru produsele sale din cupru și argint, multe dintre ele aflate în expoziții din Europa sau Statele Unite ale Americii.

„Le-am vorbit despre trecutul acestei biserici construite de sași, în turnul căreia se află un clopot datat la 1491. Apoi, am mers la Ațel, unde există un labirint al sufletelor, în cimitirul vechii biserici din deal. Potrivit legendelor săsești, trupurile tinerilor decedați erau purtate prin acest labirint pentru ca sufletele lor să nu se întoarcă pe pământ. Cumva, comunitatea se asigura că sufletele tinerilor vor găsi mai ușor calea spre Rai” , a spus ghidul Nicoleta Ocneriu, inițiatoarea drumeției.

Participanții au fost poftiți la masă pentru a servi o porție zdravănă de „șahaimas”: „Are un gust deosebit, ușor acrișor, iar carnea afumată i-a dat o aromă aparte. Eva, soția lui Victor Clopotar, ne-a surprins și cu un lichiu de zile mari ”, a transmis unul dintre turiști.

În atelierul său, Victor Clopotar le-a arătat oaspeților săi cum sunt confecționate podoabele din argint și vasele, precum și obiectele decorative din cupru.

„A urmat o repriză de dansuri tradiționale, gazdele oferindu-ne costume înflorate. Pentru familia lui Victor Clopotar este ceva uzual să aibă vizitatori, în casa sa ajungând numeroși turiști din afara țării. Am dorit ca și drumeții să descopere tradițiile și gastronomia romilor, multiculturalitatea având o contribuție aparte la identitatea aparte a județului nostru ”, a mai declarat Nicoleta Ocneriu.

Programul de ecoturism „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu și promovează turismul lent, cu accent pe descoperirea naturii, a tradițiilor, gastronomiei și meșteșugurilor din comunitățile locale ale județului Sibiu.

Sursa: https://mesageruldesibiu.ro/video-turistii-au-incercat-reteta-de-sahaimas-si-dansurile-caldararilor-din-brateiu-are-un-gust-deosebit-usor-acrisor/

Ultimă oră

Același autor