Zeci de sibieni se opun construirii unor blocuri cu câte șase etaje pe un teren liber aflat în apropiere de centrul Sibiului. Aceștia se tem că străzile din zonă se vor aglomera, spațiile verzi se vor împuțina, iar noile imobile vor fi „ca nuca în perete” printre case. De asemenea, ei ridică o altă problemă, aceea a intimității pacienților de la Spitalul de Psihiatrie, aflat în apropiere.
În imediata apropiere a supermarketului Lidl de pe strada Rusciorului din Sibiu se află, de mai mulți ani, un teren neconstruit. Pe parcela cu o suprafață de 11.564 de metri pătrați este propusă edificarea mai multor imobile cu destinație rezidențială, având spații comerciale la parter, proiect care ar urma să deservească peste 500 de locuitori. Investiția aparține societății SC Virola Independența S.A., care a solicitat modificarea unui PUZCP aprobat în 2019, în vederea majorării indicatorilor urbanistici cu până la 20% pentru terenul situat pe strada Rusciorului, nr. 2. În cadrul consultărilor publice, zeci de sibieni au transmis observații și obiecții, invocând motivele pentru care se opun construirii blocurilor.
Potrivit planșelor de mobilare, sunt propuse a se construi 3 imobile, cu regimul de înălțime S+P+5E+R (subsol, parter, 5 etaje și un etaj retras). La parterul clădirilor vor exista spații comerciale, iar la etajele superioare se vor amenaja 223 de apartamente. În total se vor amenaja 357 locuri de parcare, dintre care 249 la subsol. De asemenea, circulația din incinta complexului se va realiza pe un traseu tip buclă. (DETALII DESPRE PROIECT, AICI)
Sibienii din zonă se opun: „Locatarilor le-ar fi imposibil să mai gareze vehiculele în fața casei”
Una dintre sesizările transmise în perioada consultării publice a fost semnată de locuitorii de pe strada Doamna Elena Cuza, stradă înfundată în prezent, ce ar urma să fie modificată pentru a fi inclusă în traseul de tip buclă din și spre complex.
Oamenii care locuiesc pe această stradă spun că se opun și sunt în „dezacord complet și definitiv” cu unele reglementări din memoriul prezentat. De pildă, ei nu își doresc ca această stradă să fie inclusă în traseul tip buclă. Pe de o parte ei argumentează că strada a fost gândită ca una închisă la un capăt, iar pe de alta argumentează că locatarilor le-ar fi imposibil să își mai parcheze mașinile în fața caselor dacă strada s-ar aglomera de mașini.
„Strada Doamna Elena Cuza e foarte îngustă și a fost gândită, acum aproape un secol, ca o stradă închisă la un capăt. E o stradă cu case în majoritate mici și scunde, care ar încasa din plin zgomotul, vibrațiile și poluarea chimică și sonoră creată de proximitatea și de mărirea bruscă a fluxului de circulație al vehiculelor. (…) În pus, locuitorilor le-ar deveni imposibil să își mai gareze vehiculele în fața casei, asta ținând cont că majoritatea caselor nu dispun de garaj și nici de spațiul interior pentru a-și construi unul, ceea ce le-ar crea un prejudiciu și cheltuieli suplimentare importante, care nu puteau fi prevăzute și care vor trebui recuperate”, spun cetățenii în sesizare.
Proiectantul a argumentat că realizarea conexiunii cu strada Doamna Elena Cuza a fost solicitată în mod expres de către Comisia Tehnică și Amenajarea Teritoriului și Urbanism din cadrul Primăriei Sibiu. „Această stradă aparține domeniului public al municipiului Sibiu și, istoric, a reprezentat una dintre intrările în incinta fostei fabrici Virola. În același timp, în acest moment, gabaritul și configurația străzii nu respectă prevederile Regulamentului General de Urbanism cu privire la asigurarea accesului cu două benzi, trotuar și loc de întoarcere, pentru funcțiunea de locuire, soluția propusă remediind astfel o situație de fapt neconformă din punct de vedere urbanistic și funcțional, fără a prevedea lucrări de lărgire sau intervenții asupra parcelatului existent, riveran la această stradă de tip fundătură”, a precizat proiectantul.
Cât despre imposibilitatea localnicilor să își mai parcheze mașinile în fața porților, proiectantul a precizat că „regulamentul local de urbanism al PUG Sibiu prevede obligativitatea asigurării de locuri de parcare în interiorul parcelei, în afara domeniului public, fără ca acest spațiu să fie necesar a fi un garaj, din contră, astfel că ocuparea domeniului public cu autoturisme personale parcate pe un profil de stradă redus nu poate să constituie un argument împotriva propunerii cuprinse în proiect”. El a mai precizat că, odată cu revizuirea modului de circulație pe această stradă, respectiv instituirea de sens unic, se vor putea amenaja și spații de parcare integrate amprizei străzii.
Sibienii vor mai multe spații verzi
Una dintre solicitări se referă la asigurarea „unui procent real de spațiu verde, nu doar suprafețe pavate sau între blocuri”. Proiectantul a explicat că propunerile din PUZ nu doar că respectă, ci depășesc cerințele minime impuse de PUG.
„Proiectul include amenajări peisageră care vor contribui la creșterea calității ambientale a zonei. (…) Proiectul contribuie la creșterea suprafețelor verzi din zonă prin amenajarea de spații plantate și spații libere de folosință comună în incintă. Totodată, acestea vor putea fi accesibile locuitorilor din zonă, această dezvoltare nefiind una cu acces restricționat”, se arată în răspuns.
Se tem de traficul intens
Alți sibieni consideră că infrastructura rutieră va fi „supraîncărcată”, iar zona se va aglomera. Ei consideră că cele peste 200 de apartamente vor conduce inclusiv la supraaglomerarea Căii Șurii Mari.
Proiectantul a argumentat că „impactul de trafic a fost analizat, iar soluția de circulație în buclă cu ieșiri multiple va permite distribuirea fluxurilor auto astfel încât să nu creeze puncte de congestie majore”. El a mai precizat că nu toți locuitorii complexului vor ieși deodată din incintă, iar apropierea de zona centrală și de magazinele din zonă, cum este Lidl, va face ca traficul pietonal și velo să se poată substitui celui carosabil în multe situații.
Intimitatea pacienților de la Psihiatrie: „Se vor vedea bolnavii în curte”
O sibiancă a transmis că nu este de acord cu noile blocuri deoarece de la etajele superioare se va permite „observarea bolnavilor din curtea Spitalului de Psihiatrie”, iar aceștia nu vor mai avea intimitate.
„Orientarea imobilelor pe direcția Nord-Sud a fost aleasă specific pentru a limita comunicarea vizuală directă către vecinătățile sensibile. Zona cu vizibilitate directă din incinta spitalului adăpostește corpuri administrative, anexe tehnice și centrala termică a incintei, astfel intimitatea pacienților nu este pusă în niciun fel în pericol. De asemenea, distanța considerabilă față de incinta spitalului asigură protecția adecvată”, a răspuns proiectantul.
Un alt sibian a transmis că nu este de acord cu construcția de blocuri de teama că îi va fi invadată intimitatea. „Aici sunt case. O să ne vadă de sus de la etaj în curte”, a spus acesta. Proiectantul a precizat că regimul de înălțime propus este în concordantă cu prevederile legale aplicabile. „Amplasarea noilor construcții respectă distanțe față de limitele de proprietate mai mari decât minimul reglementat, tocmai pentru a proteja intimitatea vecinilor. Orientarea transversală a imobilelor este gândită pentru a limita privirea directă în curțile caselor învecinate”, a precizat acesta.