Un pergament din 1292 dovedește că Sibiul medieval era integrat deplin în civilizația urbană europeană. Având nu doar instituții proprii, ci și asistență socială reglementată juridic și autonomie administrativă comparabilă cu marile centre urbane din Occident. Pornind de la convingerea că doar întoarcerea la surse ne permite să înțelegem locul autentic Sibiului în propria sa traiectorie și în contextul european.
Istoria, când este cercetată cu atenție, depășește întotdeauna granițele locale. Documentele din arhivele sibiene dezvăluie o lume în care memoria nu se conservă spontan – ea trebuie apărată, interpretată și asumată transmisă.
În anul 1292, la Sibiu era emis un document, care, dincolo de vechimea sa, vorbește limpede despre nivelul de organizare al unei comunități urbane medievale. Scrie turnulsfatului.ro .
Actul consemnează decizia Sfatului orașului Sibiu de a dărui Ordinului Sfântului Spirit o casă din oraș, cu obligația ca aceasta să fie folosită pentru îngrijirea săracilor, bătrânilor, neputincioșilor și bolnavilor. Este cel mai vechi document înregistrat în spațiul românesc și, în același timp, o mărturie timpurie a modului în care Sibiul funcționa ca oraș european.
Documentul este redactat în limba latină, limba administrației și a dreptului în Europa secolului al XIII-lea, pe pergament, materialul standard pentru actele juridice importante ale epocii, și este autentificat prin sigiliu.
Aceste elemente definesc apartenența la o cultură juridică comună orașelor europene medievale. În aceeași perioadă, orașe din spațiul german, francez sau italian emiteau acte aproape identice ca formulă, structură și funcție socială.
Un aspect esențial al documentului este emitentul său. Nu un suveran și nu o autoritate feudală, ci orașul însuși, care prin jurații săi, ia decizia, o formulează juridic și o validează.
Aceasta indică existența unei autorități urbane consolidate, capabile să administreze proprietăți, să stabilească obligații și să urmărească respectarea lor. Sibiul apare astfel ca o comunitate guvernată prin norme scrise și proceduri clare.
La fel de important este conținutul social al actului. Donația este strict condiționată: beneficiarul este obligat să ofere spitalizare și îngrijire celor vulnerabili. Asistența socială nu este lăsată la voia întâmplării, ci este reglementată juridic.
Într-o epocă adesea percepută exclusiv prin prisma conflictelor și insecurității, documentul din 1292 arată că orașele medievale dezvoltau mecanisme instituționale de protecție socială.
Sigiliul atașat documentului avea un rol decisiv. El garanta autenticitatea actului și îi conferea forță juridică. Fără sigiliu, documentul nu avea valoare legală. Acest detaliu ilustrează importanța culturii scrise și a procedurii în organizarea vieții urbane medievale.
Privit în ansamblu, documentul din 1292 arată că Sibiul nu se află la marginea istoriei europene, ci este parte a ei încă din fazele timpurii ale dezvoltării urbane. Istoria Sibiului este, de la începuturile sale documentare, o istorie construită pe lege scrisă, instituții urbane și responsabilitate față de comunitate.
Documentul de 734 de ani nu este doar o relicvă istorică, ci este dovada vie că în Sibiul medieval se gândea, se legifera și funcționa, încă din zorii existenței sale documentare, ca întreaga Europă a acelei vremi. Între Sibiu și orașele occidentului nu există decalaje de civilizație, comunitate de valori juridice și sociale.
Sursa text și foto: articol doamnei Mariana S. Țăranu: „Cel mai vechi document din spațiul românesc, emis la Sibiu în 1292”, publicat în Turnul Sfatului, Sibiu.
Dr. Mariana S. Țăranu este istoric, arhivist la Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale.