60 de zile control judiciar – Știrile orașului tău!

La data de 19 martie a.c., Parchetul de pe lângă Judecătoria Avrig a dispus măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile față de tânărul în vârstă de 25 de ani cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Știre inițială:

La data de 18 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Tălmaciu au reținut un localnic de 25 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

În fapt, la data de 28 februarie a.c., în jurul orei 03:30, pe fondul unui conflict spontan, tânărul ar fi agresat fizic trei persoane pe care acesta le cunoștea, cu vârste cuprinse între 19 și 24 de ani, pe o stradă din localitatea Tălmaciu.

La data de 18 martie a.c., în baza probatoriului administrat, tânărul în vârstă de 25 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva și urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

În cauză cercetările sunt continuate de către polițiști, în cadrul dosarului penal, deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Sursa: https://evenimentsibiu.ro/60-de-zile-control-judiciar/

Ultimă oră

Același autor