Un Audi A6 3.2 FSI, fabricat în 2005 și prezentat drept mașină de protocol condusă de Klaus Iohannis în perioada în care era primar al Sibiului, a fost scos la licitație prin A10 by Artmark, cu un preț de pornire de 1.000 de euro. Lotul este inclus în sesiunea „Time to Bid – Licitația de Ceasuri & Accesorii de Lux”, programată marți, 24 februarie 2026, de la ora 18:00, atât cu prezență fizică, cât și online.
Potrivit descrierii publicate pe platforma Artmark, automobilul este o berlină cu 4 uși, pe benzină, cu transmisie manuală și tracțiune față, de culoare albastră. Organizatorii notează că mașina ar fi fost utilizată rar, având un kilometraj de aproximativ 120.000 km raportat la vârstă, iar din dotări sunt menționate scaune încălzite cu tapițerie textilă, sistem de infotainment și climatizare automată.
În anunț se precizează că autoturismul este „într-o stare tehnică bună”, „deplin funcțional”, cu „revizie recentă” și fără defecțiuni mecanice, însă prezintă o uzură normală pentru vechime. Vânzarea este realizată direct de Primăria Sibiului, în baza unei hotărâri a Consiliului Local, în cadrul unui program de înnoire a flotei administrative și de protocol.
Sursa: https://www.pandurul.ro/articol/audi-ul-de-protocol-folosit-de-iohannis-scos-la-li_191232.html