Un exercițiu combinat de tip JOINT pentru gestionarea unei situații de urgență a avut loc joi, 12 martie 2026, în orașul. Scenariul a presupus izbucnirea unui incendiu de pădure la liziera acesteia, cu risc de extindere către fondul forestier și către gospodăriile din apropiere. Exercițiul, desfășurat începând cu ora 12:30, a avut ca obiectiv verificarea modului de cooperare între instituțiile implicate, testarea procedurilor operaționale de intervenție, precum și verificarea mijloacelor de alarmare și intervenție. Totodată, activitatea a urmărit pregătirea efectivelor pentru gestionarea eficientă a unor situații reale de urgență.
„Astăzi, s-a desfășurat un exercițiu de gestionare a unei situații de urgență generate de producerea unui incendiu de pădure la liziera acesteia, cu risc de extindere. La această activitate au participat: ISU Sibiu; SVSU Cisnădie; Primăria Orașului Cisnădie; Poliția Locală Cisnădie; Regia Publică Locală Ocolul Silvic Valea Sadului RA. Au fost simulate acțiuni de alarmare, mobilizare a forțelor, limitare și stingere a incendiului, precum și coordonarea intervenției între instituțiile implicate. Activitatea a avut rolul de a îmbunătăți capacitatea de răspuns în cazul producerii unor situații reale de urgență și de a consolida cooperarea între structurile participante.”, a transmis Mircea Orlățan.
În cadrul exercițiului au fost simulate acțiuni de alarmare și mobilizare a forțelor de intervenție, limitarea și stingerea incendiului, dar și coordonarea intervenției între instituțiile participante.
Potrivit organizatorilor, astfel de exerciții contribuie la îmbunătățirea capacității de răspuns în cazul producerii unor situații reale de urgență și la consolidarea cooperării dintre structurile implicate.