9.1 C
Sibiu
15 martie, 2026

Coșurile de gunoi din Rezervația Naturală Pădurea Dumbrava, pline de gunoaie aduse din pivnițe

Curățenia de primăvară a început pentru unii locuitori din Sibiu, însă nu s-a încheiat acasă, ci în pădure. Coșurile de gunoi amplasate pe poteca tematică „Descoperă secretele pădurii” au fost umplute până la refuz cu damigene, borcane și resturi menajere.

Traseul, amenajat în 2023 de Direcția Silvică Sibiu, are aproximativ un kilometru și include panouri informative despre flora și fauna zonei. În apropierea străzii Aleea Călăreților a fost amenajată și o zonă de odihnă, cu bănci și coșuri de gunoi din lemn masiv pentru vizitatori.În loc să fie folosite pentru deșeurile generate de drumeții veniți să descopere natura, coșurile au ajuns să fie umplute cu gunoaie aduse din gospodării sau pivnițe. Locul ales pentru „debarasarea de primăvară” nu este unul oarecare, ci chiar Rezervația Naturală Pădurea Dumbrava, o arie naturală aflată la marginea orașului.

Gestul arată că pentru unii curățenia de primăvară înseamnă, din păcate, mutarea gunoaielor din curte… direct în natură.

Sursa: https://www.tribuna.ro/cosurile-de-gunoi-din-rezervatia-naturala-padurea-dumbrava-pline-de-gunoaie-aduse-din-pivnite/

Ultimă oră

Același autor