Un bărbat a murit, duminică dimineața, în urma unui accident care a avut loc pe Autostrada A1 Sibiu – Sebeș, în zona localității Cristian, județul Sibiu, după ce mașina pe care o conducea a lovit glisiera metalică.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că un autoturism care se deplasa pe Autostrada A1 sensul Sibiu – Sebeș, la kilometrul 256, în zona localității Cristian, județul Sibiu, a lovit glisiera metalică, rămânând imobilizat în zona mediană.
În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto. Traficul este restricționat pe a doua bandă în ambele sensuri, valorile fiind scăzute.
Se estimează reluarea circulației în condiții normale după ora 08.00.