Lucrările la drumul Şoarş – Bărcuţ, parte a DJ 104D, au atins un stadiu fizic de 13%, iar în acest an vor începe lucrările și la sectorul Făgăraş – Şoarş.
Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, lucrările la Lotul III Şoarş – Bărcuţ – limită cu judeţul Sibiu (15,355 km), finanţate prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, au început la mijlocul lunii noiembrie 2025 și, deocamdată, investiţia este finanţată din surse proprii.
„Chiar dacă am accesat fonduri însemnate prin Programul «Anghel Saligny», respectiv câte 70 de milioane de lei pentru fiecare lot, ţinând cont de constrângerile bugetare, luăm măsurile necesare pentru a asigura implementarea proiectelor din resurse proprii. În bugetul pe acest an vom aloca sumele necesare pentru ambele loturi din DJ 104D, astfel încât contractele să fie implementate fără impedimente” , a declarat Veştea.
Stadiul lucrărilor pe sectorul Şoarş – Bărcuţ
Potrivit bzb.ro , constructorul SC PORR Construct SRL a executat excavaţii, ranforsări şi consolidări ale infrastructurii drumului și a început construirea noii structuri rutiere, cu strat de formă din pământ stabilizat și balast, precum și primul strat de balast al fundaţiei.
De asemenea, au fost realizate drenaje pentru preluarea apelor subterane, lucrări la podeţele tubulare și relocarea reţelelor de telecomunicaţii.
În privinţa podurilor , a fost definitivată varianta de ocolire a podului peste râul Hârtibaci, care urmează să fie reabilitat prin suprabetonarea plăcii, consolidarea infrastructurii și amenajarea albiei.
Aceleaşi lucrări vor fi realizate la podul peste Pârâul Vechi, iar podul peste Pârâul Şoarş va fi demolat şi înlocuit cu o construcţie nouă.
Contractul, cu o durată de 30 de luni, prevede refacerea drumului integral, inclusiv acostamente, poduri, podeţe, accese la proprietăţi și drumuri laterale, staţii pentru transport public judeţean și semnalizări rutiere. Valoarea totală a Lotului III este de aproximativ 70 de milioane de lei, finanţarea fiind asigurată din bugetul propriu al judeţului Braşov și din Programul „Anghel Saligny”.
Lucrările la Lotul II Făgăraş – Şoarş
În 2026, va începe și modernizarea Lotului II Făgăraş – Şoarş (10,085 km), lucrările urmând să fie realizate de asocierea Diferit AG SRL (lider) – Diferit SRL – Viarom Construct SRL – SC Construct CDP SRL.
Contractul de proiectare și execuție are valoarea de peste 36 de milioane de lei și va fi demarat după recepţionarea documentaţiei de proiectare și obţinerea Autorizaţiei de Construire, inclusiv după definitivarea protecţiei sau relocării magistralelor de gaz.
Întregul proiect DJ 104D urmărește să asigure o legătură rutieră modernă și sigură între judeţele Braşov și Sibiu, facilitând circulaţia și conectivitatea între localităţile afectate.