Poliția va verifica din mers ITP-ul și asigurarea mașinilor, cu un nou sistem de scanare

Unnou sistem de scanare automată a numerelor de înmatriculare a fost instalat pe autospecialele Poliției, permițând verificarea vehiculelor din trafic fără a mai fi nevoie de opriri sau filtre rutiere. Potrivit Adevărul , dispozitivul poate scana continuu mașinile din apropiere și transmite în timp real alerte către polițiști dacă identifică un număr de înmatriculare dat în urmărire.

Comisarul-șef Tavi Perțea, din cadrul I.P.J. Bihor, a explicat că sistemul funcționează atât pentru mașinile care circulă în fața autospecialei, cât și pentru cele din sens opus. „Mașinile de poliție atunci când sunt în mișcare, scanează toate autovehiculele, toate numerele de înmatriculare cu care se întâlnesc, care sunt din sens opus sau în fața mașinii de poliție. Dacă sistemul identifică un număr dat în urmărire, apare alertă polițistului”, a precizat Tavi Perțea.

Dispozitivul, care are aspectul unei camere video moderne, va putea supraveghea permanent traficul rutier. În următoarele luni, sistemul va deveni funcțional pesute sau chiar mii de autospeciale de poliție din toată țara. „Nu va mai fi nevoie de filtre. Polițiștii vor fi alertați automat și vor opri mașinile și vor aplica amenzi direct”, a adăugat Perțea.

Pe viitor, autoritățile intenționează să extindă funcționalitățile sistemului pentru a depista automat și șoferii care circulă cuITP expirat sau fărăasigurare valabilă . Astfel, verificările vor deveni mai rapide și mai eficiente, reducând blocajele din trafic și crescând șansele de identificare a neregulilor.

Sursa: https://www.oradesibiu.ro/2026/03/25/politia-va-verifica-din-mers-itp-ul-si-asigurarea-masinilor-cu-un-nou-sistem-de-scanare/

Ultimă oră

Același autor