Colin Cooper după succesul de la Sibiu: Ne simțim foarte bine, avem încredere

Echipa de baschet CSM Târgu Jiu a obținut un succes puțin scontat de către specialiști. Gorjenii au confirmat forma bună prin care trec și au bifat a doua victorie consecutivă în campionat, împotriva unei echipe de tradiție, CSU Sibiu. Elevii lui Vanja Miljkovic s-au impus chiar în Sala Transilvania, scor 84-87. În ciuda unui prim sfert nereușit, gorjenii au accelerat în perioadele doi și trei și au rezistat forcingului de final al ardelenilor. Meciul a contat pentru etapa a 25-a din LNBM.Marcus Evans a dat 25 de puncte, fiind urmat de compatrioții săi Colin Cooper (18) și Montgomery Jr. (12). Cooper a spus după confruntare că oaspeții nu au fost descumpăniți de avansul pe care l-au luat sibienii. Conducătorul de joc american a adăugat că formația sa are jucători foarte talentați din punct de vedere ofensiv.„A fost un meci grozav, știam că putem juca împotriva Sibiului. Suntem suficient de buni încât să putem câștiga oricare din meciurile care urmează. Când Sibiul ne conducea la 15 puncte în al doilea sfert, am știut că trebuie să fim atenți la asta, să legăm posesii bune și să le oprim atacurile. Avem jucători talentați în atac, am arătat asta mai mult în ultimele două meciuri. Coechipierii mei au făcut o treabă bună în a-mi pasa mingea atunci când eram liber. Am avut faze importante făcute și de alți jucători, exemple fiind Marcus Evans și Luca Cârstea, dar sunt mai mulți jucători. Categoric, cele două victorii consecutive ne dau încrederea de a termina sezonul regulat într-o notă pozitivă. Ne-am confruntat cu ceva înfrângeri pentru o perioadă de timp, dar ne simțim foarte bine și asta ne dă numai încredere și nerăbdare pentru următoarele partide”, a spus Cooper.Rezultatele le dau moral alb-albaștrilor într-o perioadă importantă a sezonului.,,Felicitări baieților pentru victorie, pentru modul în care au luptat astăzi, pe un teren foarte greu, în fața unei echipe puternice. Ceea ce este mai important pentru mine este că suntem în creștere de formă în cel mai important moment al sezonului. Am arătat acest lucru în ultimele trei meciuri. Este un semn bun, dar suntem încă foarte departe de play-out și trebuie să luăm fiecare meci în parte. Revenim la Târgu Jiu să pregătim meciul de duminică, cu Steaua”, a spus și Vanja Miljkovic, antrenor principal la CSM Târgu Jiu.CSM Târgu Jiu: Marcus Evans 25p, Andrei Bărăgan, Stefan Gribinic 9p, Mihai Cârcoană, Luca Cârstea 8p, Lewis Djonkam 10p, Alexandru Berca, Robert Montgomery 12p, Collin Cooper 18p, Stephanos Ciriperu, Modibo Diaby 5p, Vlad Ciumbrudean. Antrenor principal: Vanja Miljkovic. Antrenor secund: Răzvan Bratoloveanu. Alin Drondoie. Meciul cu CSA Steaua Sharks București are loc duminică, de la ora 18.00.Cătălin Pasăre

Sursa: https://www.gorjeanul.ro/colin-cooper-dupa-succesul-de-la-sibiu-ne-simtim-foarte-bine-avem-incredere/

Ultimă oră

Același autor