VIDEO: Ciclonul Deborah LOVEȘTE România: ninsori de 50 cm, grindină și ploi torențiale amenință mai multe regiuni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis avertizări de vreme rea, în timp ce hidrologii au instituit alerte de inundații valabile până duminică la prânz.

La munte, iarna pare că s-a întors în forță. La altitudini de peste 1.500 de metri, ninsorile sunt persistente și duc la acumularea rapidă a unui strat consistent de zăpadă .

„Până luni dimineaţa, probabil, stratul de zăpadă depus peste weekend ar putea să fie în creştere chiar şi cu 40-50 cm”, a declarat meteorologul Robert Manta, sâmbătă, la Antena 3 CNN.

Situația este la fel de îngrijorătoare și în zonele joase, unde cantitățile de precipitații cresc rapid, mai ales în regiunea Moldovei subcarpatice.

„Vorbim despre un ciclon mediteranean care ne traversează, ne aduce precipitaţii bogate în partea de sud şi de est a ţării. Probabil, cele mai mari cantităţi până luni dimineaţa se vor acumula în zona subcarpatică din Moldova: vorbim despre cantităţi care ar putea cumula peste 50 l/mp.

Şi, în acelaşi timp, la munte ninge la peste 1.500 de metri, în special. S-a depus deja un strat de zăpadă, va mai ninge, iar până luni dimineaţa, probabil, stratul de zăpadă depus peste weekend ar putea să fie în creştere chiar şi cu 40 – 50 cm”, a explicat meteorologul ANM.

Autoritățile sunt în alertă și intervin pentru a menține circulația în condiții de siguranță. Pe DN 7A, utilajele acționează fără întrerupere pentru deszăpezirea carosabilului, după ce ninsorile au depus deja un strat semnificativ de zăpadă.

În județul Gorj, situația este deja dificilă, cu un strat de zăpadă care a depășit 35 de centimetri în unele zone, ceea ce a impus intervenții constante ale echipelor de deszăpezire .

Stațiunea Rânca, situată la peste 1.600 de metri altitudine, este acoperită de aproximativ 40 de centimetri de zăpadă încă din prima parte a zilei, iar ninsoarea continuă să cadă.

Ninsorile nu se opresc nici în zona Straja, din județul Hunedoara, unde peisajul a devenit unul autentic de iarnă.

În contrast puternic, în zonele joase ale țării, temperaturile rămân surprinzător de ridicate pentru această perioadă. În est și vest, valorile pot ajunge până la 15 grade Celsius.

„Totuşi, dacă ne referim şi la zona joasă, valorile de temperatură au scăzut, dar nu foarte mult. În continuare, astăzi, prin est s-au înregistrat 15 grade şi mâine, în partea de vest a României, mercurul va urca în termometre până la 15 grade Celsius”, a mai spus Manta.

SURSĂ FOTO și VIDEO: Meteoplus/Facebook

Sursa: https://sibiu100.ro/eveniment/video-ciclonul-deborah-loveste-romania-ninsori-de-50-cm-grindina-si-ploi-torentiale-ameninta-mai-multe-regiuni/

Ultimă oră

Același autor