E un curaj inutil și nebunesc să manipulezi oamenii împotriva Dumnezeu-Omului. Să cauți motive pentru care Acesta să fie răstignit. O dată atunci, la vremea Răstignirii, de mii de ori acum, la vremea trădărilor de sens.
E dificil să înțelegi, din poziția omului cuminte cât de cât, nebunia gesturilor care îl ucid pe Dumnezeu cotidian. Pentru ca mai apoi tot pe El să-L scoatem vinovat pentru toate. Ori să-l acuzăm de absență unde El e singura Prezență reală – boală, război ori crize de deznădejde, uneori sociale.
Pentru mine durerea Floriilor vine din îndurerarea Adevărului. Venit să ne facă liberi plătește cu viața minciuna și manipularea înfiptă profesionist în popor. Pentru că strigătului sincerității, Osana, îi vine peste inimă strigătul urii: Răstignește-L!
Dinaintea înfloririi de sens pe care o oferă Intrarea în Ierusalim a Mântuitorului nu ai cum să rămâi insensibil. Bucuria unui popor ce văzuse învierea unuia dintre ei, Lazăr, nu a putut fi ascunsă de niciun tertip organizatoric venit de la Templu. Oamenii iubesc împlinirea viselor. Ori Hristos le împlinise unul sub ochii lor.
Acum, gândind la clipa Betaniei, mă gândesc că nici nouă nu ne-ar displăcea deloc să vedem, din timp în timp, o astfel de înviere. Dar oare i-am gestiona rodul cu aceeași sagacitate de colportori de manipulare ori am fi ferm de partea lui Iisus Hristos?
Privită din perspectiva Învierii Domnului, Floriile sunt începutul unui Priveghi luminos. Din clipa Intrării în Ierusalim Domnul intră în moarte. Cu smerenie și vădit așteptat, entuziasmând pe cei care îl așteptau cu adevărat. Este ceva în taina Floriilor din taina coborârii la Iad. Smerenie, asumare, prietenie, covârșitoare imersie în lumina necreată. Mă întreb însă dacă și în adâncuri, ca la suprafața ierusalimiteană a Floriilor, se petrec refuzuri. O fi fost vreun înveșnicit în moarte să refuze Învierea doar pentru că tatăl tuturor manipulărilor îl fa vi năimit cu inepții?
Floriile sunt developarea unei crize sufletești a lumii. În miezul lor nu stă numai învierea lui Lazăr, ci și învierea noastră. Asumarea rămânerii de partea vieții și Adevărului. Constat cât de inutil este să porți mereu râcă lui Hristos pentru toate neputințele noastre întrupate în nerealizări. Obligându-L să decarteze toate frustrările noastre, ca și cum noi, noi suntem perfecți, dar ne defectăm în timpul propriei noastre utilizări.
Cred, personal, că Floriile sunt momentul calibrării răspunsului nostru către Dumnezeu. Nevoia de a alege tâlharul în locul Dumnezeu-Omului se dovedește foarte rezistentă în timp. Dar se vădește, mereu, învinsă de Înviere. Suntem pe panta Golgotei. Punctul zero. Punctul lui Osana. De mâine începe Răstignirea. Care, pentru unii, chiar nu pare că s-a încheiat!
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
Sursa: https://sibiu100.ro/cuvantul-ortodox/pr-constantin-necula-predica-florii/