Echipa lui Cosmin Vâtcă a deschis scorul pe terenul din comuna gorjeană, în debutul întâlnirii, dar, în primul sfert de oră, gazdele au întors rezultatul, impunându-se în final la două goluri diferență. Cele două echipe fac rocada în clasament, iar acum ACS Mediaș are nevoie de un punct cu liderul clasamentului seriei, SCM Rm. Vâlcea, ca să continue lupta pentru promovare.
Medieșenii s-au poticnit pe terenul din comuna gorjeană Fărcășești, calificarea în play-off-ul Ligii 3 pentru al treilea an la rând fiind, acum, în pericol. Pentru jucătorii lui Cosmin Vâtcă, disputa cu ”vulturii” a început bine, dar a sfârșit prost.
Victoraș Astafei a deblocat repede tabela, dar o parte din merit la reușită a avut-o și cel care a creat faza, Raul Orlandea (4). Gazdele au întors rezultatul cu două goluri în trei minute. Mai întâi Alex Popescu a transformat o lovitură de la 11 metri ușor acordată de ”centralul” Sava din comuna gălățeană Vânători (’11), apoi Denis Marin l-a învins cu un șut puternic pe Tudor Crâng (’13). Scorul final l-a stabilit Remus Trancă încă din minutul 33, cu o reluare din interiorul careului de 16 metri.
În partea a doua, eforturile medieșenilor de a reintra în joc au fost sortite eșecului, astfel că ”alb-negrii” rămân cu 37 de puncte înaintea ultimei etape și fac rocada în clasament tocmai cu echipa din Fărcășești.
Peste o săptămână, medieșenii primesc vizita liderului clasamentului Seriei 6, SCM Rm. Vâlcea. Jucătorii lui Cosmin Vâtcă trebuie să nu piardă, pentru a nu fi la mâna rezultatului din jocul de la Petroșani, dintre Jiul și Vulturii Fărcășești. Jiul are 34 de puncte, iar în cazul unei victorii cu gorjenii, ar egala Mediașul, dacă acesta din urmă ar pierde cu formația din Rm. Vâlcea. La egalitate de puncte, câștig de cauză ar avea cei din Petroșani, care au câștigat acasă cu Mediașul cu 1-0, în vreme ce, pe terenul din localitatea de pe malurile Târnavei Mari, a fost egalitate.
Revenind la meciul de la Fărcășești, Cosmin Vâtcă a folosit următoarea formulă de echipă: Tudor Crâng – Cristian Maxim, Cristian Avram, Paolo Stan (Gabriel Manoilă ’60), Ianis Frîncu – Răzvan Greu, Sergiu Luca – Benjamin Hanzu (Raul Hăjmășan ’46), Raul Orlandea (Alin Dohotariu ’60), Gabriel Țala (Lucian Noian ’78) – Victoraș Astafei (Cristi Pajco ’70).