ACS Mediaș a pierdut sâmbătă în deplasare, 1-3 cu Vulturii Fărcășești și are mari emoții pentru a prinde play-off-ul în Liga 3.
Medieșenii aveau nevoie de un egal în deplasarea de la Fărcășești, pentru a fi matematic în play-off, cu o etapă înainte de finalul sezonului regular. Nu au reușit însă să îl obțină și vor juca un meci decisiv în ultima etapă, pe teren propriu, cu liderul SCM Rm. Vâlcea.
Victor Astafei a deschis scorul rapid, în minutul 4, după o acțiune a lui Raul Orlandea, care i-a oferit un assist perfect.
Vulturii a întors însă rezultatul foarte rapid și a egalat în minutul 11, din penalty, apoi a trecut în avantaj în minutul 13. Fărcășești s-a desprins la 3-1 în minutul 32, după un șut deviat și acesta a fost scorul pauzei. În partea secundă, echipa de pe malul Târnavei a încercat fără succes să reintre în joc.
Vâtcă: ”Suntem la mâna noastră”
Fărcășești s-a impus cu 3-1 și este în play-off, alături de Vâlcea și Lupeni. În ultima etapă, ACS Mediaș va juca pe ”8 Mai” cu SCM Rm. Vâlcea, într-un meci decisiv pentru echipa lui Cosmin Vâtcă. ”Suprafața de joc de la Fărcășești nu e nici de Liga 5, din păcate, poți fi și Jose Murinho, la asemenea teren, nu ai ce să vezi, nici tactic, nici mingea a doua. Nu e nimic pierdut, ne așteaptă un meci foarte greu, dar suntem la mâna noastră să mergem în play-off. Dacă nu vom fi, este numai și numai vina noastră” a spus antrenorul lui ACS Mediaș 2022.
Pentru a fi siguri de play-off, medieșenii trebuie să obțină un punct contra Vâlcii. Altfel, vor depinde de rezultatul Jiului, care joacă acasă cu Fărcășești. Dacă Jiul câștigă și Mediaș pierde, sibienii ratează play-off-ul, pentru că Petroșaniul are avantajul meciurilor directe.