În contextul restricțiilor de circulație instituite pe DN 7, pe sectorul cuprins între Râmnicu Vâlcea și Boița, Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea face următoarele precizări:
Restricțiile privind circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone sunt instituite pentru desfășurarea în siguranță a lucrărilor de protecție a versanților și se aplică în mod obligatoriu vehiculelor destinate transportului de marfă de mare tonaj.
Conducătorii auto au obligația de a respecta intervalul orar în care sunt instituite restricțiile, respectiv 08:00 – 17:30 și de a utiliza rutele alternative stabilite, în cazul în care intenționează să tranziteze zona în zilele în care acestea sunt aplicabile.
Nerespectarea acestor restricții constituie contravenție, conform prevederilor OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor și se sancționează cu amendă, valoarea acesteia fiind cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei.
Pentru verificarea respectării acestor măsuri, la data de 18 martie 2026, polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea, împreună cu reprezentanții ISCTR, au desfășurat acțiuni de control în trafic, în zona de nord a județului, la limita cu județul Sibiu.
În cadrul activităților, au fost verificate 31 de autovehicule destinate transportului de marfă, fiind constatate 11 abateri contravenționale, dintre care 8 pentru nerespectarea prevederilor OG nr. 43/1997.
Valoarea totală a sancțiunilor aplicate pentru nerespectarea restricțiilor de circulație a fost de aproximativ 24.000 de lei.
_Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea recomandă conducătorilor auto să respecte restricțiile instituite, semnalizarea rutieră temporară și indicațiile polițiștilor rutieri, pentru a contribui la siguranța tuturor participanților la trafic._