Autostradă neîntreruptă până la graniță: lucrările la secțiunea lipsă au trecut de jumătate

Lucrările la secțiunea Margina – Holdea, considerată veriga lipsă a Autostrăzii Lugoj – Deva (A1), au ajuns la un stadiu de execuție de 56%, potrivit directorului general al CNAIR, Cristian Pistol. Pe șantier sunt mobilizați aproximativ 330 de muncitori și 85 de utilaje, iar lucrările avansează atât la structura autostrăzii, cât și la cele două tuneluri din zonă.

La primul tunel, excavațiile au fost finalizate în ambele galerii, iar lucrările de hidroizolație sunt în curs avansat. Potrivit oficialilor, galeria de pe sensul Nădlac – Sibiu poate fi deja traversată cu mașina. În ceea ce privește al doilea tunel, lucrările de excavație sunt în desfășurare, fiind deja realizați peste 900 de metri într-o galerie și peste 1.100 de metri în cealaltă. Pentru accelerarea lucrărilor, constructorii vor deschide un nou punct de acces și vor lucra simultan din opt zone.

Valoarea contractului se ridică la 1,82 miliarde de lei, finanțarea fiind asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Finalizarea acestui tronson va permite circulația neîntreruptă pe autostradă între Boița și Nădlac, pe o distanță de peste 360 de kilometri.

Sursa: https://www.tribuna.ro/autostrada-neintrerupta-pana-la-granita-lucrarile-la-sectiunea-lipsa-au-trecut-de-jumatate/

Ultimă oră

Același autor