Cazul Kreiner continuă la Alba Iulia: Adriana Viliginschi, față în față cu Minae, Ghiță și Zuleam, în procesul anului

O nouă ședință de judecată va avea loc miercuri, 25 martie, în dosarul uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner din Sibiu. Dosarul se judecă la Curtea de Apel Alba Iulia, în apel.

Asta în condițiile în care Ghiță și Minae au fost condamnați la închisoare pe viață la Tribunalul Alba, iar Zuleam a primit 30 de ani de închisoare.

La ședința trecută Zuleam, inculpatul adus din Bali după ce a fugit din țară a făcut pentru prima dată declarații în dosar. Acesta a și indicat că a avut o sursă care i-a dat un pont despre bunurile aflate în casa lui Kreiner.

De partea opusă Ghiță și Minae încearcă să arate că ei doar au participat la o tâlhărie terminată prost, și nu la o crimă. Aceștia susțin că l-au lasat în viață pe Kreiner când au plecat din casă.

Adriana Viliginschi se află într-o situație rară. Acesta va participa la ședința de judecată cu cătușele pe mâini, deoarece este arestată preventiv într-un alt dosar.

Viliginschi este suspectă în cazul de omor în care o femeie din Sibiu și-a ucis mama pentru a-i moșteni averea. Fosta iubită a lui Kreiner este suspectată că i-ar fi oferit suport moral femeii în a comite crima și că ar fi ajutat-o să acopere urmele.

De asemenea, în cazul Kreiner este parte vătămată, fiind una dintre persoanele care se afla în casă, în noaptea jafului.

Dosarul se va judeca miercuri 25 martie de la ora 11.30, la Curtea de Apel Alba Iulia.

Sursa: https://alba24.ro/cazul-kreiner-continua-la-alba-iulia-adriana-viliginschi-fata-in-fata-cu-minae-ghita-si-zuleam-in-procesul-anului-1127035.html

Ultimă oră

Același autor