Procurorii DIICOT, Biroul Teritorial Dâmbovița au reținut cinci persoane cu vârste între 31 și 52 de ani, suspectate de operațiuni cu substanțe psihoactive și trafic de droguri de mare risc.
Doi dintre inculpați, un bărbat și o femeie, foloseau drept paravan un magazin amenajat chiar în locuința lor din localitatea Uliești. Se aprovizionau cu produse psihoactive din județul Sibiu, prin intermediul unui alt membru al rețelei.
Potrivit anchetatorilor, substanțele comercializate – 4BMC, 2MEC și drogul de mare risc 3CMC, cunoscut drept „cristal” – erau vândute cu sume între 100 și 200 de lei pentru un gram. Rețeaua atrăsese un număr mare de clienți, preponderent din mediul rural.
Duminică, polițiștii și procurorii au descins în 13 locații din Găești, Uliești, Dragodana și Șelimbăr. Au fost descoperite și ridicate cantități de substanțe cristaline, o parte porționate și ambalate pentru vânzare, cântare de precizie, pungi autosigilante, obiecte cu urme de substanță, sume în lei, euro și dolari, plus dispozitive de stocare a datelor.
Cei cinci inculpați au fost reținuți pentru 24 de ore. Luni, Tribunalul Dâmbovița urmează să se pronunțe asupra propunerii de arestare preventivă pentru 30 de zile.