5.2 C
Sibiu
12 martie, 2026

FOTO – Mesaj clar pentru siguranță: polițiștii IPJ Sibiu, în control la școlile din Agnita

„Intervențiile au vizat prevenirea și combaterea faptelor antisociale, identificarea elevilor cu comportamente de risc – fie victimal, fie infracțional – precum și menținerea unui climat public sigur pentru întreaga comunitate școlară.

În interiorul unităților de învățământ au fost organizate 18 activități informativ–preventive, la care au participat 489 de elevi și cadre didactice.

De asemenea, polițiștii au acționat în zonele adiacente școlilor pentru a preveni comercializarea către minori a produselor din tutun, alcool sau băuturi energizante și pentru a identifica operatorii economici care încalcă legislația în acest sens.

În cadrul acțiunii au fost legitimate 67 de persoane, au fost verificate 12 societăți comerciale și au fost controlate 41 autovehicule.

În urma verificărilor efectuate au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale în valoare de 300 lei și constatate două ⁠infracțiuni de natură economică.

Astfel de activități vor continua în perioada următoare în orașele județului Sibiu, având ca obiectiv creșterea gradului de siguranță al elevilor și responsabilizarea acestora , prin desfășurarea de activități informativ preventive prin care li se aduce la cunoștință elevilor efectele nocive ale violenței și măsurile pe care le pot adopta pentru a se proteja”, explică Ana Mureșan, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Sursa: https://sibiu100.ro/educatie/foto-mesaj-clar-pentru-siguranta-politistii-ipj-sibiu-in-control-la-scolile-din-agnita/

Ultimă oră

Același autor