Șaptezeci şi cinci de ani s-au scurs de când Ion Lapedatu, unul dintre cei mai strălucitori economiști ai neamului românesc, și-a încheiat drumul pământesc . Născut la 14 septembrie 1876 în Csernătfalu, astăzi Cernatul Săcelelor, și trecut în tăcerea veșniciei la 24 martie 1951, acest om a întruchipat destinul unei generații care a construit România modernă cu mâinile goale și cu o credință de nezdruncinat în puterea instituțiilor. Bancherul de la Orăștie care a ajuns guvernator al Băncii Naționale, ministrul care a negociat cu marile puteri europene, profesorul care a luminat minți tinere, filantropul care a înălțat și monumente – Ion Lapedatu a fost toate acestea și mai mult: un simbol al competenței puse în slujba patriei în vremuri, tulburări de patrie. comun. Astăzi, când timpurile ne cheamă să nu reamintim de cei care au pus temelia solidă a țărilor noastre, comemorarea lui Ion Lapedatu devine nu doar un act de recunoștință, ci și o lecție de istorie pentru generațiile prezente.
Un destin marcat de excelență
Ion Lapedatu s-a născut într-o familie de intelectuali fiind fiul lui Ioan Alexandru Lapedatu , doctor în filosofie al Universității din Bruxelles, profesor de limbi clasice la Colegiul Superior Greco-Ortodox Român din Brassó (acum, Colegiul Național Andrei Șaguna , Brașov ), poet, scriitor și jurnalist român. Și frate geamăn cu Alexandru Lapedatu, viitorul istoric și președinte al Academiei Române. Legătura fraternă nu a fost doar una de sânge, ci și destin: cei doi gemeni aveau să marcheze profund istoria românească, fiecare în domeniul său – Ion în economie și finanțe, Alexandru în istorie și cultură.
Orfan de la vârsta de numai un și jumătate, tânărul Ion și-a construit singur drumul prin muncă, determinarea și o inteligență remarcabilă. După studii strălucite la Școala Comercială Superioară din Brașov, absolvită cu diplomă de merit în 1898, Lapedatu a primit burse de la Fundația Gojdu și Societatea „Transilvania”, continuând-și formarea Academiei Comerciale Orientală și Școala de Drept și Științe Politice de la Universitatea din Budapesta. În 1904, absolvă studiile comerciale și obținea diploma de profesor pentru școli comerciale superioare.
Bancherul care a întemeiat asigurările românești
Refuzând o catedră la Budapesta pentru a se întoarce în Transilvania natală, Ion Lapedatu a devenit o figură centrală în construirea sistemului bancar și a asigurărilor românești din Transilvania. În 1902, publică Teoria asigurărilor de viață , punând bazele teoretice ale unui domeniu nou pentru românii transilvăneni.
În 1906, la doar 30 de ani, Ion Lapedatu devine director al Băncii „Ardeleana” din Orăștie , instituție pe care o va conduce cu mână sigură și viziune strategică. Sub conducerea sa, banca devine un pilon al economiei românești transilvănene, sprijinind dezvoltarea comunităților locale și oferind românilor accesul la servicii financiare moderne. În 1911, înființează „Banca Generală de Asigurări” la Sibiu, instituție care a marcat începutul organizat al asigurărilor românești.
Activitatea sa bancară a fost impresionantă, culminând cu funcțiile de director și viceguvernator al Băncii Naționale a României (1928-1945), până la poziția supremă de Guvernator al Băncii Naționale a României (1944-1945).
Frații gemeni și salvarea tezaurului național
Unul dintre cele mai dramatice episod din istoria modernă a României a avut ca protagoniști pe cei doi frați Lapedatu, într-o misiune de importanță vitală pentru națiune. În timp ce Ion conducea destinele financiare ale României, fratele său geamăn, Alexandru Lapedatu , istoric de renume și pe atunci comisar al Comisiei Monumentelor Istorice, a avut o misiune extremă de periculoasă și de importantă în august 1917. A supravegherea celui de-al doilea transport cu tezaurul românesc în drumul către Moscova .
Amenințată de invazia germană în Primul Război Mondial, România a luat decizia dramatică de a-și evacua tezaurul național în Rusia aliată. „Trenul băncilor” transporta obiectele din patrimoniul Cultelor, are națiunii condensate în sutele de lăzi sigilate. Alexandru Lapedatu a stat în Rusia din august 1917 până în 5 ianuarie 1918, documentând meticuloasă într-un jurnal zilnic această misiune extraordinară.
Însemnările sale sunt pline de tensiune și responsabilitate copleșitoare:
„6 august 1917. Am ajuns la Kremlin unde am depus lăzile într-o sală mică și umedă” – notează Alexandru, conștient că acea „sală mică și umedă” era cu totul inadecvată pentru comorile naționale ale României.
„9 august 1917. În subsolul acestui caz avem 48 de lăzi, deasupra 26, iar la Kremlin 99” – inventarul obsesiv reflectă grija pentru fiecare ladă, fiecare obiect prețios.
„23 august 1917. Azi noapte am început mutarea lăzilor de la Kremlin la Casa de Lombard. Am dus, în 11 camioane, cam din prima parte, cele mai multe ale Ministerului de Externe și Interne, puține ale noastre (Ministerul Cultelor) și ale Domeniilor”.
Transportul nocturn, reorganizarea continuă, incertitudinea unei Rusii aflate în pragul Revoluției Bolșevice – toate acestea pun în lumină curajul și devotamentul celor care au însoțit tezaurul. Tragedia care avea să urmeze – confiscarea tezaurului de către regimul sovietic și returnarea sa parțială abia după decenii – nu putea fi anticipată în acele zile de august 1917, când Alexandru Lapedatu număra lăzile în subsolurile moscovite.
Destinele paralele ale celor doi gemeni ilustrează perfect dualitatea construcției naționale: Ion construind instituțiile financiare moderne ale României, Alexandru păzind memoria și patrimoniul său cultural și istoric.
Arhitectul politicii financiare interbelice
Ca om politic, Ion Lapedatu a fost prezent la momentele decisive ale istoriei naționale. A participat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia (1 decembrie 1918) și a fost ales în Marele Sfat Național al Transilvaniei. A propus înființarea Băncii Agricole în 1919 și a servit multiple mandate în Parlamentul României ca deputat și senator (1919-1931).
Punctul culminant al carierei sale politice a fost mandatul de Ministru al Finanțelor (30 martie 1926 – 19 martie 1927) în guvernul Averescu, timpul în care a implementat reforme importante pentru stabilizarea economiei românești.
Diplomatul economic al României Mari
Misiunile sale internaționale au fost esențiale pentru integrarea economică a României în sistemul financiar european. A condus delegația română la Conferința Financiară de la Bruxelles (1920), a fost șeful Misiunii Financiare și Economice Române la Budapesta (1920-1922), a participat la Comisia de Reparații de la Paris (1921) și la conferințele statelor succesoare de la Roma și Praga (1922, 1925).
Meritul său deosebit a fost negocierea convențională financiară cu Germania din 1929, prin care a obținut împrumuturi externe vitale pentru România. Între 1936-1938, a condus negocierile extrem de dificile privind Fundația Gojdu, o dispută care rămâne nerezolvată și astăzi.
Profesorul și scriitorul
Între 1922 și 1938, Ion Lapedatu a fost profesor de Finanțe Publice și Private la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din Cluj, formând generații de economiști. Activitatea sa editorială a fost prodigioasă: 18 cărți, 2 monografii, 298 de studii, 20 de lucrări și 13 discursuri despre economie, finanțare și probleme sociale. A fost co-fondator al revistei Luceafărul la Budapesta (1902) și director de lungă durată al Revistei Economice .
Pentru contribuțiile sale, Academia Română ia conferit titlul de membru de onoare în 1936.
Filantropul și patriotul
Dincolo de realizări profesionale, Ion Lapedatu a fost un filantrop generos. A sprijinit școli, biserici și monumente culturale – de la catedrala ortodoxă din Orăștie până la monumentul eroilor din Primul Război Mondial de la Săcele. A fost președintele Asociației Culturale și Sportive a Angajaților Băncii Naționale și membru activ în numeroase societăți culturale și de drumeție.
Sfârșitul amarnic și reabilitarea tardivă
Regimul comunist instalat după 1945 nu ia iertat competența și prestigiul. În august 1948, Ion Lapedatu a fost epurat din toate funcțiile, marginalizat și uitat deliberat. A murit în 1951, în obscuritate. Abia în iulie 1990, după căderea comunismului, numele său a fost reabilitat oficial.
Astăzi, la 75 de ani de la moartea sa, Ion Lapedatu rămâne un simbol al excelenței românești, al dedicării față de țară și al competenței profesionale absolut intransigente. Bancherul din Orăștie care a ajuns guvernator al Băncii Naționale, ministrul care a negociat cu marile puteri europene, profesorul care a format generații întregi, fratele celui care a păzit tezaurul național în exilul său moscovit. Ion Lapedatu merită să fie reamintit și celebrat ca unul dintre marii constructori ai României moderne.
Să ne amintim Ion Lapedatu și de toți de cei care au construit România cu competență, onoare și dragoste de țară.