9.1 C
Sibiu
15 martie, 2026

Județul Cluj rămâne în topul veniturilor din România

În clasamentul salariilor, Bucureștiul ocupă primul loc, cu un salariu mediu net de peste 7.700 de lei pe lună. Pe următoarele poziții se află județele Cluj, Timiș și Sibiu, unde veniturile depășesc, de asemenea, pragul de 1.000 de euro net lunar.

Clujul s-a remarcat și prin ritmul de creștere al salariilor. În decembrie 2025, salariul mediu net din județ a ajuns la puțin peste 7.300 de lei, în creștere cu aproape 11% față de decembrie 2024. Aceasta reprezintă a treia cea mai mare creștere a salariilor la nivel național în perioada analizată.

În același timp, evoluția salariilor nu a fost uniformă în toate județele. Un număr de 11 județe au înregistrat scăderi ale salariului mediu net în decembrie 2025 comparativ cu aceeași lună a anului precedent, iar în Suceava nivelul veniturilor a rămas practic neschimbat.

La nivelul întregii economii, salariul mediu net a crescut de la 5.645 de lei în decembrie 2024 la 5.914 lei în decembrie 2025, ceea ce reprezintă un avans anual de 4,8%. Chiar și în aceste condiții, diferențele dintre regiuni rămân semnificative, conturând o Românie economică „cu două viteze”, în care marile centre urbane continuă să concentreze cele mai mari venituri.

Sursa: https://www.napocanews.ro/2026/03/judetul-cluj-ramane-in-topul-veniturilor-din-romania.html

Ultimă oră

Același autor