Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Sibiu își valorizează modernitatea, printr-o investiție cu fonduri europene nerambursabile – Știrile orașului tău!

Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din municipiul Sibiu a fost înființat în anul 1994, fiind cea mai nouă unitate de învățământ din județ. Este situat în cartierul Ștrand, o zonă cu densitate mare a populației școlare, fapt reflectat în numărul elevilor înscriși la cele trei cicluri de învățământ, aproape 1000. În cele trei decenii, imobilele care găzduiesc unitatea de învățământ au devenit neîncăpătoare. Situația va fi remediată prin implementarea unui proiect de construcție a unui nou corp de clădire, al cărui contract de finanțare a fost semnat de UAT Municipiul Sibiu și Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, Autoritatea de Management a Programului „Regiunea Centru” 2021 – 2027.

Contractul„Extindere corp școală la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” are valoarea totală de 16.271.107,20 lei, din care valoarea finanțării europene nerambursabile, din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), este de 4.439.973,82 lei. Proiectul este finanțat în cadrul Priorității 6: „O Regiune Educată”, Acțiunea 6.1 „Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu”. Termenul de finalizare a proiectului este luna decembrie 2029.

„Liceul Teoretic «Onisifor Ghibu» s-a clasat anul trecut pe locul 6 în topul unităților de învățământ din județul Sibiu, judecând după procentul de promovabilitate la Bacalaureat și la Admitere, confirmând creșterea interesului elevilor și părinților față de oferta educațională, de unde și nevoia de extindere a infrastructurii liceului. Pentru aceasta se vor investi peste 16 milioane de lei în construcția unui nou corp de clădire, printr-un contract de finanțare în cadrul Programului „Regiunea Centru” 2021 – 2027. Este al patrulea contract prin care finanțăm infrastructura educațională din municipiul Sibiu, de la învățământul preșcolar la cel terțiar. Prin celelalte trei proiecte se va construi o creșă și grădiniță nouă, se va reabilita imobilul Colegiului Tehnic „Cibinum” și se va extinde, moderniza și echipa baza materială a Facultății de Inginerie de la Universitatea „Lucian Blaga”. Astfel, valoarea totală a proiectelor de dezvoltare a infrastructurii educaționale din municipiul Sibiu contractate în ultimul an este de peste 174 de milioane de lei, din care valoarea fondurilor europene nerambursabile este de peste 60 de milioane de lei, adică mai mult de 12 milioane de euro”, a declarat domnul Simion Crețu, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.

La Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, în a cărui ofertă educațională se regăsesc învățământul primar, cel gimnazial și liceal, există clase care, din lipsa spațiului, sunt nevoite să urmeze cursuri după amiază. Pentru a asigura școlarizarea tuturor copiilor din circumscripția școlară, unitatea a fost nevoită să renunțe la laboratoare sau spații în care se desfășurau activități extra-curriculare.

Prin proiectul„Extindere corp școală la Liceul Teoretic «Onisifor Ghibu»” se vor realiza următoarele activități: construirea unui corp de clădire prevăzut cu parter și două etaje, pe o suprafață construită de 1.301,8 mp. Clădirea va avea următoarele funcțiuni: 9 săli de clasă, 6 grupuri sanitare, un spațiu tehnic și două spații de depozitare. Noua clădire va fi eficientizată energetic, va fi dotată cu 4 pompe de căldură și sistem de 8 panouri solare. Se vor derula și activități de informare și conștientizare în rândul părinților cu privire la educația incluzivă, dreptul la educație pentru toți, reducerea părăsirii timpurii a școlii și beneficiile pe care le aduce participarea la educație. Cadrele didactice vor particip la cursuri de formare „Expert în egalitatea de șanse” și se vor instrui cu privire la măsuri de creștere a accesului la educație a elevilor cu CES precum și activități de cooperare teritorială.

Beneficiarii investiției sunt cei aproape 1000 de elevi care utilizează serviciile educaționale oferite de unitatea școlară, dintre care 9 persoane cu CES, 6 persoane de etnie romă și 11 elevi cu cetățenie străină; cele 83 de persoane reprezentând personal didactic, personal nedidactic și personal auxiliar, dar și părinții elevilor care vor frecventa unitatea școlară.

Capacitatea sălilor de clasă din structura educațională nouă va fi de 225 persoane.

Sursa: https://evenimentsibiu.ro/liceul-teoretic-onisifor-ghibu-din-sibiu-isi-valorizeaza-modernitatea-printr-o-investitie-cu-fonduri-europene-nerambursabile/

Ultimă oră

Același autor