Meșterul Manole de pe DJ 105G: ce se repară azi, se distruge mâine

Secvențe demne de Legenda Meșterului Manole au fost semnalate de un cititor al Tribunei, din Sebeșu de Jos: plombele din asfalt sar sub greutatea camioanelor și utilajelor de mare tonaj aflate în tranzit pe secțiunea de drum județean 105 G cuprinsă între Tălmaciu și Racovița. Textul său descrie situația generată de lucrările la autostrada Sibiu – Brașov:„Sunt deja câteva luni de când facem slalom printre gropi, mai ales în zona barajului. Au venit cei de la „Drumuri” (Drumuri și Poduri SA Sibiu-n.n) și au reparat, apoi chiar de a doua zi au sărit plombele din asfalt. Au revenit, iar au reparat, apoi iar s-a distrus. Sunt sute de camioane care circulă în fiecare zi. Se cutremură casele din Racovița, crapă tot drumul până la Tălmaciu.”

Recent, Consiliul Județean Sibiu, deținătorul de drept al drumului, a transmis că a solicitat Ministerului Transporturilor să preia sau să aloce fonduri de reparație pentru segmentul de drum afectat temporar de lucrările la autostradă, demers fără răspuns până în acest moment.Iată cum, balada Meșterului Manole se derulează acum de cealaltă parte a Munților Făgăraș, iar locuitorii din Turnu Roșu, Sebeșu de Jos, Sebeșu de Sus și Racovița se află oarecum în rolul „Anei”, cea prinsă între lucrări.

Sursa: https://www.tribuna.ro/mesterul-manole-de-pe-dj-105g-ce-se-repara-azi-se-distruge-maine/

Ultimă oră

Același autor