Maria Martinelli, elevă a Liceului de Artă din Sibiu a obținut locul trei la Olimpiada Națională de Muzică, reușind să urce pe podium într-una dintre cele mai competitive secțiuni.
Maria Martinelli, elevă la Liceul de Artă din Sibiu, a câștigat Premiul al III-lea, cu 98 de puncte, la secțiunea Canto Clasic, în cadrul competiției desfășurate în perioada 30 martie – 1 aprilie 2026, la Cluj-Napoca.
Competiția a reunit elevi talentați din întreaga țară, iar prestația tinerei din Sibiu s-a remarcat prin expresivitate, tehnică vocală și sensibilitate artistică. „Este o bucurie imensă pentru mine și o confirmare că munca depusă a meritat. Am încercat să dau tot ce am mai bun pe scenă și să transmit emoție”, a declarat Maria Martinelli.
În spatele acestei reușite se află un program intens de pregătire, realizat alături de profesoara Olivia Scrobote, dar și colaborarea cu profesorul corepetitor Darius Oancea, care au susținut evoluția artistică a elevei.
Maria spune că și-a propus încă de la începutul anului să ajungă la această etapă a competiției. „Mi-am dorit de câțiva ani să particip la Olimpiada Națională de Muzică, însă la secția de canto clasic este permis doar din clasa a XI-a”, a explicat ea.
Pregătirea a fost una intensă și atent construită. „La început aveam un alt repertoriu, dar pe parcurs mi-am dat seama că vreau să ies din zona de confort și să interpretez trei piese diferite”, a povestit eleva.
Emoțiile nu au lipsit, însă nu au împiedicat-o să ofere o prestație apreciată de juriu. „Sunt o fire emotivă și uneori simt că alții sunt mai buni, dar pe scenă nu se vede asta. Atunci cânt cu drag, cu dăruire și cu respect față de juriu și profesorii mei”, a mai spus Maria.
Pentru tânăra artistă, fiecare apariție pe scenă are o semnificație aparte. „Să cânt pe scenă înseamnă să dau tot ce am mai bun, să simt muzica și să transmit emoție celor din jur. Este o bucurie și o responsabilitate în același timp”, a spus eleva.
De asemenea, alți doi elevi de la Liceul de Artă din Sibiu au obținut rezultate notabile. Ioan Neamțu a primit mențiune la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală, Vocală și Studii Teoretice Muzicale pentru Învățământul Liceal, iar David Grecu, elev în clasa a IX-a, a fost de asemenea distins cu mențiune.