O delegație a Ordinului Militar Teutonic a fost primită astăzi la Primăria Municipiului Sibiu, în cadrul unei întâlniri oficiale la care a participat și Marele Maestru al Ordinului, Klaus Blos.
Din delegație au mai făcut parte Cosmin Jieanu, Mare Cancelar al Ordinului în România, și dr. col. (r) Ionel Tucmuruz, Mare Comandor. Aceștia au fost întâmpinați de primarul Astrid Fodor, în cadrul unei discuții despre dezvoltarea orașului și proiectele dedicate comunității.
Cu această ocazie, edilul Sibiului a primit „Placheta pentru pace”, o distincție acordată în semn de recunoaștere a implicării în sprijinul comunității și al persoanelor vulnerabile.
Ordinul Militar Teutonic este o organizație cu caracter umanitar, care desfășoară activități de sprijin pentru persoanele aflate în dificultate.
În cadrul întâlnirii au fost abordate și teme legate de evoluția Sibiului în ultimii ani, dar și de modul în care administrația locală susține proiectele sociale și categoriile vulnerabile.
Sursa: https://www.tribuna.ro/ordinul-teutonic-in-vizita-la-sibiu-distinctie-pentru-primarul-astrid-fodor/