Performanță de top: tenisul de masă medieșean ajunge în Superligă

Într-o atmosferă electrizantă, fiecare punct a fost câștigat cu sacrificiu, fiecare schimb de mingi a purtat povara unui vis construit cu răbdare și muncă. Fetele au luptat până la capăt, demonstrând că pasiunea și unitatea pot transforma imposibilul în realitate.

Eroinele care au scris istorie

Mădălina Moga, Mara Moca, Beatrice Hila și Gabriela Herciu sunt cele patru sportive care au dat totul la masă, susținute de strategia și dedicarea antrenorului Sterea Viorel.

Victoria nu este doar un rezultat sportiv, ci o lecție despre ambiție, curaj și spirit de echipă. Este dovada că, atunci când crezi cu adevărat, limitele dispar.

„Mulțumim pentru susținerea constantă și sprijinul necondiționat, domnului primar Gheorghe Roman.

Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi și ne-au susținut! Împreună am reușit”, a transmis Clubul Sportiv Municipal Mediaș pe pagina oficială de Facebook.

Sursa: https://sibiu100.ro/eveniment/performanta-de-top-tenisul-de-masa-mediesean-ajunge-in-superliga/

Ultimă oră

Același autor