COMPETIȚII SPORTIVE. În weekendul 4-5 aprilie 2026, 4 din cele 8 formații din Maramureș care activează în primele trei ligi valorice (la handbal, rugby, volei și fotbal) dispută meciuri oficiale în campionate – echipa de rugby Știința Baia Mare are etapă liberă (Liga I are număr impar de echipe), echipa de handbal masculin Minaur Baia Mare care și-a reprogramat meciul din această etapă, echipa de volei masculin Explorări Baia Mare este programată pentru următorul meci din play out în 18 aprilie, echipa de volei feminin Mara Volei Baia Mare și-a încheiat sezonul.
Două echipe din Maramureș care joacă în acest weekend meciuri oficiale au statut de gazdă. Iată programul meciurilor (locurile sunt cele consemnate înaintea disputării etapelor programate):
• Sâmbătă, 4 aprilie 2026, ora 17.00 , Stadion Cetate din Alba Iulia, etapa 1 Grupa a 4-a play off Liga a III-a la fotbal masculin: CSM Unirea Alba Iulia (loc 3) – CS Minaur Baia Mare (loc 6);
• Sâmbătă, 4 aprilie 2026, ora 17.00 , Stadion Municipal Solovan din Sighetu Marmației, etapa 1 play out Seria a 8-a Liga a III-a la fotbal masculin: CSM Sighetu Marmației (loc 6) – SC Olimpia MCMXXI Satu Mare (loc 11);
• Sâmbătă, 4 aprilie 2026, ora 17.30 , Sala Sporturilor „Lascăr Pană” din Baia Mare, etapa a 19-a Liga I la handbal feminin: CS Minaur Baia Mare (loc 6) – SCM Râmnicu Vâlcea (loc 4);
• Duminică, 5 aprilie 2026, ora 13.00 , Stadion Măgura din Cisnădie (jud. Sibiu), etapa a 13-a Seria a 2-a Liga a II-a la fotbal feminin: AFC Hermannstadt (loc 5) – ACS Fotbal Feminin Baia Mare (loc 10).
* Foto arhivă: @Minaur Baia Mare
Andrei TUDORAN