Recomandările polițiștilor sibieni: fără alcool la volan și mai multă prudență

În aceste zile, polițiștii rutieri și de ordine publică din cadrulInspectoratul Județean de Poliție Sibiu desfășoară acțiuni pentru creșterea siguranței pe drumurile publice din județ.

Controalele vizează în special depistarea conducătorilor auto care se află sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, în contextul în care astfel de comportamente reprezintă un risc major pentru toți participanții la trafic.

Activitățile au loc pe principalele artere rutiere din județul Sibiu și urmăresc reducerea numărului de accidente, precum și protejarea vieții și integrității persoanelor.

În cadrul acțiunilor, polițiștii folosesc echipamente radar pentru monitorizarea vitezei, dar și aparate pentru testarea consumului de alcool și a substanțelor psihoactive.

Reprezentanții IPJ Sibiu atrag atenția că alcoolul afectează semnificativ capacitatea de a conduce, diminuând atenția, reflexele și coordonarea. În aceste condiții, șoferii pot avea reacții întârziate și pot lua decizii periculoase în trafic.

De asemenea, conducătorii auto aflați sub influența alcoolului adoptă frecvent comportamente riscante, precum depășiri neregulamentare, viteze neadaptate sau manevre periculoase.

Polițiștii subliniază că consumul de alcool la volan rămâne una dintre principalele cauze ale accidentelor grave și le recomandă șoferilor să conducă responsabil.

„Condu prudent – viața are prioritate!” , este mesajul transmis de polițiști.

Sursa: https://www.tribuna.ro/recomandarile-politistilor-sibieni-fara-alcool-la-volan-si-mai-multa-prudenta/

Ultimă oră

Același autor