Atacantul împrumutat de ”bleu-albaştri” de la UTA Arad a înscris golul de 2-1 la scurt timp după ce argeşenii reuşiseră să restabilească egalitatea, pe ”Obor”. Interul are acum 31 de puncte şi e în Top 3 al echipelor din play-out-ul Seriei 6 a Ligii 3. Vineri, scorul a fost deschis de Ionuţ Bărculeţ dintr-o lovitură liberă.
Interiştii erau cât pe ce să scape victoria printre degete, la debutul în play-out. Jucătorii lui Mihai Ianc au deschis scorul în prima repriză, dar cu trei minute înainte de final s-au văzut egalaţi, dar Paul Mercioiu a salvat încă o dată situaţia. Meciul de pe terenul cu gazon natural din incinta Bazei Sportive ”Obor” s-a încheiat cu victoria la limită a Interului, scor 2-1.
Căpitanul Ionuţ Bărculeţ deblocase tabela, după 27 de minute de la debutul întâlnirii, dintr-o lovitură liberă, mingea fiind uşor deviată de zid. Egalarea a venit în urma unei gafe a portarului sibienilor, Capătă – înlocuitorul ghanezului Ankrah, care gafaze impardonabil la ultimul joc din sezonul regular, la Păuşeşti Otăsău – ieşind pe sub minge, la o centrare, iar Teodorescu atât a aşteptat (’87).
Încă se mai bucurau argeşenii de golul egalizator când, în urma unei centrări din flancul drept, Alex Cişmaş a ratat reluarea şi şansa de a-i dedica tatălui său, sărbătoritul zilei, golul victoriei, dar mingea a ajuns la Mercioiu, care nu l-a iertat pe portarul unirist (’89). Apoi, în prelungiri, marcatorii Interului au fost schimbaţi ”la pachet” pentru standing ovations.
Interul a adăugat trei puncte ”zestrei” cu care a intrat în play-out, ajungând la cota 31. Pentru antrenorul Mihai Ianc şi jucătorii săi, meciurile rămase sunt – s-ar putea spune – o bază de selecţie în vederea conturării lotului pentru sezonul viitor, unul în care, cu siguranţă, pretenţiile vor fi mai mari, după anul de acomodare cu rigorile Ligii 3.
Antrenorul Mihai Ianc a folosit următoarea formulă de echipă: Cristian Căpete – Ianis Oneţiu, Paul Coza, David Mogoe, Rareş Iaru (Ioan Timiş ’54), Andrei Bîrsan (Nicolae Frîntu ’78), Emanuel Bârză, Ştefan Veştemean (Alexandru Cismaş ’46), Ionuţ Bărculeţ (cpt.) (Mario Morariu ’90+3), Andrei Câmpean, Paul Mercioiu (Sebastian Chirilă‚90+3).
Etapa viitoare, Interul joacă pe terenul din localitatea vâlceană Fedeleşoiu cu Viitorul Dăeşti, vineri, 10 aprilie, de la ora 17:00, după care sibienii primesc vizita celor de la ACS Mediaş.
Robert. S. Bârsan