Spații noi pentru atelierele de la Liceul Tehnologic Independența

Vechile ateliere funcționau în imobilul Maria Tereza care, în contextul lucrărilor de reabilitare ce urmează să înceapă, trebuie eliberat.

„Supun aprobării Consiliului Local documentația și indicatorii tehnico-economici pentru această investiție, în valoare de 2,58 milioane de lei, fonduri pe care le vom asigura din bugetul local. Vom amenaja în curtea Liceului două ateliere necesare desfășurării activității practice a elevilor, acestea adăugându-se celor 5 astfel de spații existente în clădirile Liceului. La final le vom și dota, în funcție de specificul fiecăruia”, transmite Astrid Fodor, primarul Municipiului Sibiu.

„Lucrările la acest obiectiv presupun:

Acestea vor fi termoizolate, vor avea tâmplărie de aluminiu și sisteme de climatizare.

Următorul pas, după aprobarea investiției în Consiliul Local, este contractarea execuției lucrărilor.

Reamintim că la Liceul Tehnologic Independența, în cadrul proiectului de achiziționare de dotări noi pentru unitățile de învățământ preuniversitar din Sibiu din fonduri europene nerambursabile prin PNRR, s-au livrat, pe lângă echipamentele digitale, zeci de echipamente și aparaturi tehnice, din care amintim: un simulator auto, truse cu scule, instrumente de măsură, un stand didactic, diverse utilaje și machete”.

Sursa: https://mesageruldesibiu.ro/spatii-noi-pentru-atelierele-de-la-liceul-tehnologic-independenta/

Ultimă oră

Același autor